Specialiştii în educaţie din partea PSD, PNL şi UDMR se vor întâlni vineri dimineaţă pentru a face propuneri la cele două proiecte de legi ale Educaţiei – Legea învăţământului preuniversitar şi Legea învăţământului superior, au declarat pentru Agerpres surse din domeniul educaţiei.
„Scopul întâlnirii este să se facă propuneri din partea celor trei partide la ambele proiecte de legi ale educaţiei”, au spus sursele.
Potrivit acestora, în urmă cu o săptămână reprezentanţi din cele trei partide au mai avut o întâlnire pe aceeaşi temă.
Articolul Reprezentanţii PSD, PNL, UDMR se vor întâlni pentru a face propuneri la proiectele de legi ale educaţiei (surse) apare prima dată în Ecopolitic.