Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău a declarat joi că Republica Moldova vrea să fie parte a ”lumii libere”, respingând afirmaţiile ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, cu privire la presupuse planuri ale Occidentului de a transforma fosta republică sovietică în ”următoarea Ucraină” pentru a o folosi împotriva Moscovei, transmite EFE, scrie Agerpres.
”Respingem categoric declaraţiile şefului diplomaţiei ruse, care nu corespund adevărului”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE de la Chişinău, Daniel Vodă, pe contul de Telegram.
În opinia lui Vodă, declaraţiile lui Lavrov fac parte din ”deja cunoscuta retorică ameninţătoare” a diplomaţiei ruse.
”Ne dorim să amintim părţii ruse că drumul ales de R.Moldova este cel al aderării la Uniunea Europeană”, a spus Vodă.
Oficialul de la Chişinău a adăugat că moldovenii, indiferent de preferinţele lor geopolitice, ”vor pace, libertate şi democraţie” şi şi-a exprimat convingerea că toate ţările din lume, inclusiv Rusia, ”respectă decizia poporului moldovean”.
Republica ”Moldova şi-a ales clar viitorul şi acest viitor este de a fi parte a lumii libere”, a concluzionat Vodă.
Lavrov a declarat joi că Occidentul caută să transforme Republica Moldova, fostă republică sovietică, în ”următoarea Ucraină”.
”Este avută acum în vedere R.Moldova pentru acest rol”, a susţinut Lavrov într-un interviu pentru televiziunea publică rusă Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti.
În opinia lui Lavrov, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ”este nerăbdătoare să intre în NATO”. ”Ea are cetăţenie română şi este pregătită să se unească cu România şi, în general, este dispusă la orice”, a afirmat Lavrov.
Maia Sandu s-a pronunţat în repetate rânduri în favoarea unei victorii a Ucrainei asupra Rusiei şi a declarat că, în caz contrar, ”toţi vor fi în pericol”. Luna trecută, preşedinta Republicii Moldova a afirmat că ”trebuie să oprim Rusia şi să ajutăm Ucraina să câştige războiul”.
Articolul Republica Moldova răspunde Rusiei că vrea să fie parte a ”lumii libere” apare prima dată în Ecopolitic.