Republicanii l-au acuzat marţi pe preşedintele SUA, Joe Biden, că nu este interesat de ”realitatea dură” cu care se confruntă populaţia şi au deplâns faptul că administraţia sa, în opinia lor, este ”sechestrată” de stânga radicală, transmite EFE, informează Agerpres.
”Administraţia Biden pare mai interesată de fanteziile ‘woke’ (care respectă corectitudinea politică) decât de realitatea dură cu care americanii se confruntă zi de zi”, a comentat guvernatoarea statului Arkansas, Sarah Huckabee Sanders, în replică la discursul despre ”Starea Uniunii” susţinut de Biden anterior.
În opinia politicienei republicane, ”majoritatea americanilor îşi doresc doar să-şi trăiască viaţa în pace şi libertate, dar suntem atacaţi în cadrul unui război cultural al stângii pe care nu l-am început şi nici nu am dorit să-l purtăm”.
Sanders, fostă purtătoare de cuvânt a Casei Albe în timpul mandatului preşedintelui republican Donald Trump (2017-2021), a subliniat din Little Rock (Arkansas) că formaţiunea sa crede într-o ţară în care familiile ”prosperă în comunităţi sigure, locurile de muncă abundă şi salariile cresc”.
În schimb, sub mandatul stângii radicale – spune ea -, populaţia este ”strivită” de preţurile mari la combustibil şi de rafturile goale ale supermarketurilor, iar copiii sunt învăţaţi ”să se urască pe motive de rasă, în loc să se iubească unii pe alţii” sau să-şi iubească ”măreaţa lor ţară”.
”Administraţia lui (Biden) este deplin sechestrată de stânga radicală. Linia de separaţie în SUA deja nu mai este între dreapta sau stânga, ci între normalitate şi nebunie. A venit vremea unei noi generaţii de leadership republican”, a susţinut ea.
Sanders, în vârstă de 40 de ani, a fost aleasă guvernatoare la scrutinul de la jumătatea legislaturii, în noiembrie 2022. Fiică a fostului guvernator al statului Arkansas, Mike Huckabee, Sanders a fost prima femeie ajunsă la conducerea acestui stat şi cea mai tânără persoană la nivel naţional care a ocupat o astfel de funcţie.
Congresmanul Juan Ciscomani, membru în Camera Reprezentanţilor din partea statului Arizona, originar din Mexic şi ales tot la scrutinul din noiembrie, i-a dat replica lui Biden în limba spaniolă.
”Astăzi ne aflăm într-un punct critic în istoria naţiunii noastre. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să luptăm agresiv pentru valorile care au făcut posibil pentru atâţia visul american. Dar, după cum putem vedea, preşedintele Biden şi administraţia sa continuă să promoveze politici care ne afectează familiile”, a deplâns el.
Republicanul, care a emigrat în SUA împreună cu familia sa pe când era încă un copil, a subliniat că ţara are nevoie de o administraţie care să dea socoteală cetăţenilor.
”Nu una (o administraţie – n.r.) care vine mereu cu scuze şi se concentrează mai mult în a critica partea cealaltă şi celălalt partid în loc să caute soluţii reale. Putem s-o facem mai bine. Trebuie s-o facem mai bine. De aceea este important să continuăm să luptăm pentru ţara noastră şi colegii mei republicani şi eu ne angajăm să protejăm şi să întărim visul american pentru toţi”, a adăugat el.
În criticile sale la adresa lui Bide, Ciscomani i-a reproşat acestuia o lipsă de leadership, considerând că ”el continuă să nu manifeste (niciun fel de leadership), neavând nicio soluţie viabilă”.
La rândul său, fostul preşedinte republican Donald Trump, care şi-a anunţat intenţia de a candida din nou la scrutinul din 2024, l-a criticat pe Biden, pe care l-a acuzat că împinge ţara ”către cel de-al Treilea Război Mondial”.
”Ne duce în pragul celui de-al Treilea Război Mondial. Şi, dincolo de toate acestea, este cel mai corupt preşedinte din istoria SUA”, a declarat Trump, într-o primă reacţie la discursul privind Starea Uniunii rostit de Biden.
În opinia lui Trump, de la sosirea lui Biden la putere, în ianuarie 2021, acesta a acumulat numeroase datorii şi probleme la frontieră şi de migraţie.
”Vestea bună este că vom ‘desface’ fiecare criză, calamitate şi dezastru pe care Biden le-a creat. Candidez la preşedinţie pentru a pune capăt distrugerii ţării noastre şi pentru ca SUA să fie măreaţă din nou”, a susţinut fostul preşedinte.
Trump a apreciat că adevărata ”Stare a Uniunii” este o ţară în care ”milioane şi milioane” de migranţi au trecut ilegal frontiera, în care cartelurile drogurilor câştigă ”miliarde de dolari” şi în care ”asasini sălbatici, violatori şi delincvenţi violenţi ies din închisoare pentru a-şi continua activităţile infracţionale”.
Biden şi democraţii – a spus Trump – ”au irosit miliarde de dolari şi au provocat cea mai gravă inflaţie din ultimii 50 de ani. Salariile reale au scăzut pentru a 21-a lună consecutiv şi preţurile la combustibil au crescut vertiginos”.
Trump l-a mai acuzat pe Biden că ”a făcut un instrument” din Departamentul Justiţiei şi s-a considerat totodată ”victimă” a acestei politici a lui Biden şi a ”persecuţiei opozanţilor lui politici”.
Discursul privind Starea Uniunii, pronunţat de preşedinţii americani în faţa camerelor reunite ale Congresului SUA, este una dintre ceremoniile cele mai importante din politica SUA şi, după discurs, partidul aflat în opoziţie obişnuieşte să îşi exprime punctul de vedere.
În discursul din acest an, al doilea pronunţat de Biden de la sosirea sa la Casa Albă, în ianuarie 2021, preşedintele democrat a făcut un apel la nevoia de a coopera pentru ”a finaliza proiectele” neterminate.
sursa – AGERPRES
Articolul Republicanii îl acuză pe Biden că este controlat de stânga radicală apare prima dată în Ecopolitic.