Mai multe evenimente vor avea loc în Capitală sâmbătă şi duminică, pentru care se instaurează restricţii provizorii de circulaţie, informează Primăria Municipiului Bucureşti.
Printre aceste evenimente se numără ‘Maratonul Internaţional Bucureşti’, proiectul ‘Bărbaţi pe Mătăsari’ şi ‘Străzi Deschise’.
* Maratonul Internaţional Bucureşti 2022 se va desfăşura sâmbătă şi duminică, cu punctul de plecare/sosire în Piaţa Constituţiei.
Traficul rutier va fi restricţionat începând de sâmbătă, ora 7,00, până duminică, 9 octombrie, ora 16,00, pe următoarele artere: bd. Libertăţii, Splaiul Independenţei, Piaţa Naţiunile Unite, bd. Naţiunile Unite, Piaţa Constituţiei, bd. Unirii, Piaţa Unirii, bd. I.C. Brătianu, bd. Mircea Vodă, str. Halelor, bd. B. P. Haşdeu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, str. Buzeşti, Piaţa Victoriei, şos. Pavel D. Kiseleff, Calea Victoriei, str. Ştirbei Vodă, str. Ion Câmpineanu, bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, bd. Mircea Vodă, Piaţa Alba Iulia, bd. Burebista, bd. Decebal, Piaţa Hurmuzachi, bd. Basarabia.
Cu ocazia acestui eveniment sportiv se modifică traseele a 40 de linii de transport public din Capitală şi se înfiinţează patru linii navetă de autobuz.
Programul complet al transportului public modificat poate fi consultat pe site-ul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfof (TPBI).
* ‘Bărbaţi pe Mătăsari’ este un eveniment cultural ce se va desfăşura sâmbătă şi duminică pe str. Mătăsari – perimetrul cuprins între imobilele de la nr. 1 la nr. 43, lăsând liberă zona din dreptul Bisericii Iancu Vechi Mătăsari.
Se va restricţiona traficul rutier pe str. Mătăsari, perimetrul cuprins între str. Matei Voievod şi bd. Pache Protopopescu, de sâmbătă, ora 6,00, până duminică, ora 23,00, precum şi pe străduţele care acced către str. Mătăsari.
* Evenimentul ‘Străzi deschise’ se va desfăşura pe str. Bârcă, sector 5, între orele 11,00 – 20,00, pe segmentul de drum cuprins între Calea Rahovei şi str. Dumbrava Nouă.
Amenajarea zonei se va face cu o zi înainte de desfăşurarea evenimentului, iar dezafectarea se va face după încheierea acestuia, până a doua zi. Pentru amenajarea spaţiului, se va închide traficul rutier pe str. Bârcă, segmentul de drum precizat mai sus, de vineri, de la ora 22,00, până luni, ora 6,00.
* Un alt eveniment avizat de Comisia Tehnică de Circulaţie este organizarea şi desfăşurarea de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, sâmbătă, între orele 16,00 – 16,45, a procesiunii cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei.
Astfel, deplasarea în cadrul acestui eveniment se va face pe banda I de circulaţie a sensului de deplasare către Catedrala Sfântul Iosif, pe următorul traseu: str. Schitu Măgureanu – str. Ştirbei Vodă – str. Luterană – str. G-ral Berthelot – Catedrala Sf. Iosif.
Traficul rutier se va închide, cu excepţia STB, în intervalul 15,30 – 16,45, pe str. Pictor Constantin Stahi, perimetrul cuprins între bd. Schitu Măgureanu şi str. Ştirbei Vodă, precum şi pe bd. Schitu Măgureanu, perimetrul cuprins între bd. Regina Elisabeta şi str. Ştirbei Vodă.