Pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, pe sensul către Capitală, se efectuează joi reparaţii asfaltice, astfel că în zonă sunt impuse o serie de restricţii.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, joi, în intervalul orar 08,30 – 19,00, pe A1 Bucureşti – Piteşti, este restricţionată circulaţia progresiv pe prima bandă între kilometri 103 şi 92, pe sensul către Bucureşti, pentru efectuarea de reparaţii asfaltice.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu prudenţă sporită, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.