AcasăStiri generaleRestricţii de trafic în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna pentru Turul Ciclist...

Restricţii de trafic în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna pentru Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat, joi, că în perioada 10 – 12 august, în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, vor fi impuse o serie de restricţii de trafic pentru organizarea manifestărilor sportive din cadrul Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC, în data de 10 august, cu start la ora 13,00, restricţiile vor fi pe DN 11B, DJ 123A şi DN 12 din municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, pe traseul Sfântu Gheorghe – Covasna – Târgu Secuiesc – Pasul Nyerges (DN 11B) – Cozmeni (DN 12) – Tuşnad (DJ 123A) – Sâncrăieni (DN 12) – Miercurea Ciuc, cu sosire la ora 16,30.

Perturbările în trafic vor fi pe o distanţă de aproximativ 115 km, cu restricţionarea circulaţiei progresiv, la momentul trecerii caravanei cicliste.

În data de 11 august, cu start la ora 12,45, se vor impune restricţii pe DN 12, DN 13B şi DN 13A, pe traseul Miercurea Ciuc – Gheorgheni – Borzont (DN 13B) – Praid (DN 13A) – Miercurea Nirajului – Târgu Mureş, pe o distanţă de 158,6 km, cu restricţionarea circulaţiei progresiv, la momentul trecerii caravanei cicliste.

În data de 12 august, cu start la ora 11,00, competiţia se va desfăşura pe DN 13A pe traseul Târgu Mureş – Sovata – Praid – Lupeni – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc, cu sosire la ora 15,00, pe o distanţă de 145 km, cu restricţionarea circulaţiei progresiv, la momentul trecerii caravanei cicliste.

‘Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei’, au transmis reprezentanţii Centrului INFOTRAFIC.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks