Iluminatul public de pe 15 străzi din municipiul Alba Iulia va fi modernizat, printr-o investiţie de peste 1,7 milioane de lei, finanţare asigurată de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi bugetul local, în vederea reducerii consumului de electricitate.
‘Am semnat astăzi contractul pentru modernizarea reţelei de iluminat public pe încă 15 străzi din municipiul Alba Iulia: Izvorului, Piatra Corbului, Recea, Roşia Montană, Orlea, Nanului, Bunta, Ţarina, Gemina, Apulum, Mitropolit Simion Ştefan, Mihai Viteazu, Mitropolit Alexandru Sterca Şuluţiu, Gabriel Bethlen şi Militari. Vor fi înlocuite 565 aparate de iluminat cu surse LED şi vor fi montate tot atâtea module de comandă telegestiune, ceea ce va duce la o reducere semnificativă a consumului de electricitate şi, implicit, la economisirea unor sume importante de bani la bugetul local’, a anunţat, joi, pe pagina sa de Facebook, primarul Gabriel Pleşa.
În urma desfăşurării procedurii legale de achiziţie, contractul a fost semnat cu o firmă din Timişoara, care are la dispoziţie maximum 10 luni pentru realizarea serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor.
Potrivit edilului, obiectivul de investiţie ‘Creşterea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public în Municipiului Alba Iulia’ are o valoare totală de 1.790.355 lei, plus TVA, şi este finanţat din fonduri AFM şi bugetul local.
‘La finalizarea lucrărilor pentru care avem finanţarea asigurată, aproape întreg municipiul va beneficia de iluminat public cu corpuri LED, economiile rezultate fiind de 30-50%! Toate proiectele de modernizare a reţelei de iluminat public sunt implementate în intervalul 2021-2024’, a menţionat primarul Gabriel Pleşa.