Importanţa rezilienţei ca domeniu prioritar pentru consolidarea cooperării cu NATO, cu accent pe combaterea ameninţărilor hibride, a fost unul dintre subiectele discutate de ministrul Nicolae Ciucă la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din statele membre ale UE, care a avut loc joi şi vineri, la Lisabona.
‘Activitatea a debutat joi, 27 mai, cu o cină de lucru, la care a participat şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, focalizată pe parteneriatul UE-NATO. În contextul noilor provocări la adresa securităţii statelor şi având în vedere procesele de reflecţie pe care UE şi NATO le desfăşoară privind viitorul acestor organizaţii, respectiv Busola Strategică şi NATO 2030, dezbaterile s-au concentrat pe identificarea modalităţilor optime de consolidare a parteneriatului pentru următorii 10 ani’, informează un comunicat al MApN transmis, vineri, AGERPRES.
Ministrul Ciucă a punctat importanţa rezilienţei şi combaterea ameninţărilor hibride, inclusiv dezinformarea, securitatea şi apărarea cibernetică, mobilitatea militară, precum şi a reducerii dependenţelor critice de furnizori din afara spaţiului UE şi NATO.
‘Vineri, principalele sesiuni de lucru au vizat Busola Strategică, cu accent pe pilonul privind capabilităţile, respectiv o sesiune de lucru pe tema parteneriatului UE-Africa. De asemenea, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a prezentat evoluţiile recente pe palierul eforturilor UE în domeniul PSAC’, arată sursa citată.
Potrivit MApN, în prima sesiune de lucru, discuţiile s-au concentrat pe procesul de elaborare a viitorului instrument de orientare al Uniunii Europene – Busola Strategică, cu accent pe dimensiunea de dezvoltare a capabilităţilor civile şi militare. Totodată, o atenţie deosebită a fost acordată oportunităţilor oferite de tehnologiile emergente şi disruptive, reflectarea acestora în procesul de dezvoltare de capabilităţi, dar şi importanţa evaluării corecte a impactului acestora asupra capabilităţilor şi acţiunilor militare.
În cadrul intervenţiei sale, ministrul Ciucă a exprimat susţinerea pentru accelerarea măsurilor de implementare a iniţiativelor UE în domeniul Apărării şi a subliniat potenţialul utilizării Busolei Strategice pentru consolidarea suplimentară a procesului de planificare şi dezvoltare a capabilităţilor la nivelul UE, fără a afecta rolul NATO în privinţa apărării colective.
Totodată, ministrul a reiterat convingerea că procesele de planificare şi dezvoltare a capabilităţilor la nivelul UE trebuie să rămână coerente cu cele similare ale NATO, având în vedere suprapunerea cerinţelor, în conformitate cu principiul unicităţii setului de forţe la dispoziţie.
‘Sesiunea de lucru cu partenerii africani a reprezentat o bună oportunitate pentru un schimb de opinii privind angajamentul UE pentru pace şi securitate în Africa, o trecere în revistă a provocărilor de securitate şi modalităţilor de consolidare a cooperării, utilizând instrumentele pe care Uniunea le are la dispoziţie şi luând în considerare lecţiile învăţate’, precizează MApN.
Ministrul Ciucă a evidenţiat rolul UE în sprijinirea eforturilor pe palierul securităţii şi apărării în Africa şi continuarea angajamentului în acest sens. De asemenea, a punctat importanţa cooperării şi coordonării cu Organizaţia Naţiunilor Unite, precum şi cu organizaţiile regionale de pe continentul african.