AcasăStiri generaleRobert Negoiţă: A început 'hinghereala' de maşini abandonate din Sectorul 3

Robert Negoiţă: A început ‘hinghereala’ de maşini abandonate din Sectorul 3

Primarul Robert Negoiţă a anunţat că a început ‘hinghereala’ de maşini abandonate din Sectorul 3 şi a explicat că reprezentanţii autorităţii locale nu doresc să facă rău nimănui, dar este de datoria lor să menţină ordine şi curăţenie în această zonă administrativ-teritorială.

‘Avem mii de sesizări că oamenii nu au unde parca, pentru că astfel de obiecte abandonate ocupă inutil locurile de parcare. Nu staţi liniştiţi nici cei care parcaţi dube, indiferent dacă aveţi locuri de parcare. Nu aveţi voie să parcaţi dube. Obligaţia legală când vă cumpăraţi aşa ceva este să aveţi loc de parcare în afara domeniului public’, a declarat Robert Negoiţă, joi, într-un clip video postat pe Facebook.

Potrivit edilului Negoiţă, parcările de reşedinţă din Sectorul 3 sunt pentru autoturisme, nu pentru camioane, camionete, furgonete.

‘Cei care aveţi probleme, cei care aveţi nevoie de ajutor, faceţi solicitare la primărie şi încercăm să vă ajutăm, încercăm să găsim soluţii. Nu asta este soluţia, să parcaţi pe locurile de parcare de reşedinţă’, a mai transmis Robert Negoiţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks