„Din toată ciurda aia de reporteri care s-au uitat în gura polițistului “salvator” nu s-a găsit, mah, niciunul să-l intrebe cum a ajuns filmarea la Godină? Că de numele agresorului nu mai zic nimic, tot nu știm cum îl cheamă!”, scrie, pe Facebook, jurnalistul Robert Turcescu.
El se mai întreabă: „Scandalul livratorului bătut: un fake livrat de Godină la ordinul „Doi şi-un sfert?” Ceva nu se leagă”.
Şi sociologul Mirel Palada postează un text al jurnalistului Răzvan Bibire: „Hai să începem cu filmul acela cu asiaticul bătut de român. Ce scenariu! Parcă era trailer de pe Netflix, doar că regizorul era beat și figuranții au încurcat replicile. Agresorul? Ce să vezi, nu doar că bate, dar își și filmează propria faptă – practic, candidatură directă la premiul Darwin. Polițistul apare ca-n filme exact când era nevoie.
Și, surpriză!, filmarea apare instant pe toate rețelele sociale, de parcă ar fi avut contract de distribuție globală cu algoritmul lui Zuckerberg. Totul perfect sincronizat: bătaie exotică, indignare națională, viralizare instantanee. Ce coincidență, nu? Aproape că te întrebi: „era violență sau era casting pentru un psy-op de manual?”
Dar să nu uităm de marile noastre opere naționale în materie de panică. Cine poate uita apocalipsa benzinei la 11 lei? Românul, mare vizionar, s-a pus la coadă la pompă cu canistre, damigene și PET-uri de 2 litri, ca să bage benzină mai scumpă decât era dimineața. Îți dai seama, dacă ar fi anunțat că sare la 20, probabil s-ar fi umplut și bidoanele de șampon.
Apoi a venit faza cu pastilele de iod. Când românii făceau cozi la farmacie! Să fie acolo, lângă ulei și paracetamol. Dacă mâine explodează centrala de la Cernavodă, e bine să ai tiroidele tratate preventiv, nu?
Și cum să trecem peste goana după hârtie igienică? Un moment unic de istorie: omenirea se dădea de ceasul morții și românii își umpleau băile de baxuri de hârtie, ca și cum supraviețuirea speciei depindea de confortul fundului. Foamete, războaie, pandemii? Da, dar hârtia igienică să nu lipsească!
Și de aici intrăm în tradiția noastră imemorială: credem absolut orice ni se spune, mai ales în campanii electorale. Că doar atunci se întâmplă cele mai mari ‘coincidențe’: euro sare fix peste pragul psihologic, motorina devine aur lichid, și ni se servește eterna poveste cu ‘greaua moștenire’. Noi mușcăm, mestecăm și înghițim”.
Sursa: Ecopolitic.ro
