Jurnalistul Robert Turcescu spune, într-un videoclip pe Tiktok, că datele unui sondaj de opinie arată că şi în situaţia actuală, în care nu mai poate candida, Călin Georgescu ar fi votat de 7% dintre români.
„Într-un sondaj de opinie apare clar faptul că 7% dintre români ar vota şi acum, deşi este interzis, cu Călin Georgescu. Deci mult peste cât are Lasconi în prezent, Funeriu, Predoiu sau alţii. Pe lângă asta, mulţi spun că, în semn de protest, se vor duce la vot, vor scrie pe buletin numele lui Călin Georgescu şi vor aplica ştampila”, a arătat Turcescu.
De asemenea, jurnalistul a menţionat că un segment important din electorat refuză să se prezinte la vot pentru a legitima cu prezenţa lor aceste alegeri.
El a mai spus că actuala campanie electorală „a început de parcă s-ar fi sfârşit”, este una anostă, „răsuflată” şi plictisitoare, care nu suscită niciun fel de interes, o „lâncezeală”, cu aproape toţi candidaţii fiind oameni ai sistemului în care poporul român nu mai au deloc încredere.
Turcescu spune că dacă ar fi rămas în cursă, Călin Georgescu ar fi câștigat alegerile cu peste 60% din voturi.
Articolul Robert Turcescu: Foarte mulţi români spun că vor trece numele lui Călin Georgescu pe buletinul de vot şi vor aplica ştampila apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro