AcasăPoliticaRobert Turcescu: Toţi actorii implicaţi în campania pentru Bucureşti ştiu exact ce...

Robert Turcescu: Toţi actorii implicaţi în campania pentru Bucureşti ştiu exact ce rol au de jucat în „piesă”; nimeni nu va încurca pe nimeni, va fi o producţie americană cu happy-end

„Undeva, într-un conclav ale cărui hotărâri au puterea de a suci mințile și mâinile decidenților politici, s-a stabilit ca Nicușor Dan să mai aibă încă un mandat în fruntea Bucureștilor. Bag mâna în foc că această directivă n-a avut nicio legătură cu analiza activității sus-numitului ca primar. Oricât ar încerca unii și alții să ni-l prezinte pe Nicușor Dan ca fiind un atlet al administrației locale- în stare să răstoarne munții cu eficiența, încăpățânarea și puterea lui de muncă- putem spune calm și obiectiv că omul a fost și este un Primar General mediocru. Ceva sau cineva l-a ferit de campanii care să-l facă praf”, scrie, pe site-ul canal33.ro. jurnalistul Robert Turcescu.

„Băsescu, Videanu sau Firea au avut parte de momente în care un chioșc dărâmat, niște borduri sau prea multe luminițe de Crăciun au declanșat operațiuni devastatoare de demolare a imaginii lor publice, întinse, adeseori, pe întreaga perioadă a mandatului. Pe Nicușor Dan, presa și adversarii politici doar l-au tras de păr (și asta numai în pauza mare!). În rest, liniște și pace, plus conservarea imaginii că, vezi Doamne, omul tace și face. Admitem că tace, restul nu e valabil decât în prea mică măsură. Și atunci? De unde și, mai ales, de ce această protecție?

Răspunsul e la îndemână: Nicușor Dan nu are ambiția de a ajunge președintele României. Deci nu încurcă planurile pentru toamnă. Gabriela Firea, Sebastian Burduja, chiar și doctorul Cătălin Cârstoiu s-au gândit, măcar o dată și poate chiar cu voce tare, că o eventuală victorie în alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea fi o bună trambulină spre cursa prezidențială, așa cum ne-a dovedit-o în istoria recentă cazul fostului primar general Băsescu. Au calculat greșit, fie și în gând. Episodul straniu al retragerii doctorului Cîrstoiu din cursa electorală pe motiv de incompatibilitate este revelator: cum a ieșit din joc, cum a și dispărut marele scandal național. O pățise ceva mai înainte și Gabriela Firea cu azilele groazei: când a fost definitivată operațiunea de kompromat, subiectul a fost închis, iar azi unii trăiesc, probabil, cu iluzia că în casele de îngrijire a bătrânilor e raiul pe pământ. Faptul că Firea se află astăzi, totuși, în competiția pentru București, e mult diferit față de momentul de dinaintea apariției scandalului cu azilele care a pus-o o perioadă pe tușă și mai apoi în poziția de ”candidatul-deocamdată”. O apăsare de buton l-a trimis în cursă pe Piedone, singurul candidat care putea să-i erodeze grav bazinul electoral, făcându-l totodată pe Nicușor Dan să privească fără emoții la scrutinul din 9 iunie.

Premii de consolare sunt pentru toți: Gabriela Firea merge în Parlamentul European și stă la pândă să înhațe șefia PSD, Burduja mai adună ceva capital electoral pentru ziua când va fi să conducă PNL sau să candideze la președinție, iar Piedone joacă pe toate fronturile pentru că e într-o ipostază nemaintâlnită: e candidat PUSL la Primăria Capitalei, deschide și lista de candidați PUSL pentru Consiliul General, dar e și pe locul doi (după fiu-său, care e și candidat la Primăria Sectorului 5) pe lista PUSL pentru Consiliul Local al aceluiași Sector 5! Cu alte cuvinte, după ce pierde cursa pentru Primăria Generală în favoarea lui Nicușor Dan și încurcând-o pe Firea să câștige, tovarășul Piedone poate alege între a fi viceprimar al Capitalei (dacă așa se fac jocurile politice pentru degajarea unei majorități în Consiliul General!) sau a fi viceprimar al Sectorului 5, cu fiu-său pe post de marionetă ca primar ales.

Avem, așadar, un simulacru de alegeri locale în București. Urmează treizeci de zile de campanie electorală anostă, fără confruntări sau episoade spectaculoase, pentru că toți actorii știu exact care le e rolul în piesă. Nimeni nu încurcă pe nimeni, iese cine trebuie să iasă. Iar ”modelul” din această perioadă va fi croșetat și în alegerile prezidențiale din toamnă: unul pe față, patru pe dos, producție americană cu happy-end”, scrie Turcescu.

Articolul Robert Turcescu: Toţi actorii implicaţi în campania pentru Bucureşti ştiu exact ce rol au de jucat în „piesă”; nimeni nu va încurca pe nimeni, va fi o producţie americană cu happy-end apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks