AcasăStiri generaleRoman: În cazul moţiunii USR-AUR aşteptăm motivarea CCR; moţiunea PSD îşi urmează...

Roman: În cazul moţiunii USR-AUR aşteptăm motivarea CCR; moţiunea PSD îşi urmează parcursul

Deputatul PNL Florin Roman a declarat, marţi, că în cazul moţiunii depuse de USR PLUS şi AUR va fi aşteptată motivarea Curţii Constituţionale, în timp ce moţiunea depusă de PSD îşi va urma cursul, iar Birourile permanente reunite vor stabili un calendar de dezbatere şi vot, dacă documentul a fost depus ‘în condiţii regulamentare’.

‘În cazul moţiunii USR-AUR, atât timp cât Curtea ne spune că a fost depusă neregulamentar, vom aştepta motivarea, iar apoi, după motivare, cu siguranţă vom discuta în Birourile permanente reunite şi modalitatea de finalizare a ei, iar în cazul moţiunii propuse de PSD, dacă lucrurile sunt regulamentare, cu siguranţă, atunci ea îşi urmează parcursul şi urmează ca Birourile permanente reunite să stabilească un calendar de dezbatere şi vot’, a afirmat Roman la Palatul Parlamentului.

El a precizat că, din punctul de vedere al PNL, moţiunea depusă de USR PLUS şi AUR nu poate intra încă pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite.

‘Curtea ne spune că moţiunea USR-AUR a fost depusă neregulamentar. Suntem obligaţi să aşteptăm motivarea Curţii pentru a şti la care din cele două situaţii ne referim şi ce trebuie reparat. În cazul moţiunii PSD – acum o studiază colegii noştri să vedem dacă a fost depusă în condiţii regulamentare. Dacă condiţiile regulamentare sunt îndeplinite, BPR urmează să stabilească calendarul. În cazul în care constatăm că nu e depusă în condiţii regulamentare, vom semnala acest lucru’, a adăugat deputatul PNL.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks