Cariera de dirijor de orchestră este una pe cât de fascinantă, pe atât de dificilă. Aceasta implică, pe lângă o bună cunoaştere a teoriei muzicale, măiestria de a conduce ansamblul de instrumente şi voci, talentul de a dirija şi, obligatoriu, şarmul cu care să cucereşti orchestra.
În România, foarte puţini tineri reuşesc să se impună valoric într-o meserie plină de orgolii, cum este muzica, şi mai ales în acest segment de nişă, care este cel de compoziţie şi dirijat instrumente.
Andreas Schein este un tânăr dirijor care şi-a cultivat toate aceste haruri şi a avut tăria de a trece peste priviri neîncrezătoare, reuşind să ajungă la pupitrul dirijoral al unor orchestre locale, dar şi din străinătate, înainte de a împlini 25 de ani.
El a povestit, pentru AGERPRES, că îşi doreşte foarte mult să preia chiar şi spectacole, în viitorul apropiat, fie ele de operetă sau musical, fiind convins că este pregătit şi că va face o treabă bună, aşteptând şansa şi oportunitatea de a dovedi aceasta.
L-am cunoscut pe Andreas Schein în anul 2016, în pauza unui musical, pe un hol al Operei din Timişoara, pe când era licean, la Liceul Teoretic ‘Nikolaus Lenau’ din oraş. Venea la Operă, dar se pregătea pentru Bacalaureat şi pentru admiterea la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene de la Universitatea de Vest Timişoara (UVT). În anul 2016, când a promovat examenul de Bacalaureat, situaţia în domeniul muzicii din România nu era una ideală pentru un trai decent. De aceea, a ales specializarea în diplomaţie, deşi ştia că nu va profesa în domeniu. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Muzică a UVT, la studii universitare masterale şi de licenţă, în paralel, pentru a recupera cei trei ani petrecuţi la ştiinţe politice. Astfel, a ajuns pe drumul ‘corect’.
În 2021 a absolvit masteratul în muzică, iar în 2022 a obţinut diploma de licenţă în muzică.
‘Aceşti ani arată foarte ‘comic’ în CV-ul meu, întrucât am absolvit prima dată masteratul în muzică şi apoi licenţa în domeniu. Majoritatea mă întreabă dacă nu cumva e o greşeală. În 2022, m-am înscris şi la studii doctorale, iar în prezent îmi redactez teza de doctorat, care este finalizată în proporţie de trei sferturi. Momentul de cotitură spre muzică i s-a datorat lui Vivaldi. El este de vină, pentru că, prin anul 2013, la un concert al Filarmonicii Banatul, programul conţinea Concertul pentru două trompete şi orchestră de Antonio Vivaldi. Am rămas fascinat de modul în care Vivaldi a creat un întreg concert, doar cu arpegii şi game ale tonalităţii do major. Pe atunci, tocmai ce îmi însuşeam elementele de bază ale teoriei muzicii, când mi-am propus să-mi îndrept atenţia spre compoziţie. Niciodată nu am compus într-un stil propriu. Nu am căutat acest stil propriu şi nici nu îmi (mai) propun să o fac. Tot timpul am compus în stilul altor compozitori canonici, pentru a mă exersa în compoziţie. În schimb, momentul de cotitură spre o carieră dirijorală a fost acela când maestrul Peter Oschanitzky a dirijat prima mea simfonie. În acel moment s-a născut dorinţa de a-mi dirija propriile lucrări, iar maestrul Oschanitzky mi-a predat primele noţiuni ale tehnicii dirijorale. De acolo, totul a avut un mers lent, dar trendul a fost, din fericire, mereu ascendent’, povesteşte Andreas Schein.
Drumul şi l-a conturat singur, având şi şansa de partea lui.
‘Cred că am fost suficient de norocos să studiez cu câţiva maeştri, precum Peter Oschanitzky sau David Crescenzi, care mi-au împărtăşit multe dintre cunoştinţele lor, astfel la facultate nemaifiind nevoie să mă chinui cu însuşirea de noi informaţii, întrucât acestea mi-au fost deja transmise de maeştrii amintiţi. În timpul studiilor, pot afirma că majoritatea oportunităţilor mi le-am creat singur. La început, am organizat mici concerte în biserici catolice, unde eu cântam la orgă alături de unul sau doi solişti vocali, cu acompaniament de trio de coarde. Aşa am început şi să dirijez mici piese pentru trio de coarde, în cadrul acestor concerte. Trebuie început de la ansambluri mici. Ulterior, am dirijat şi ansambluri mai mari, precum Camerata Ulm (în 2018), care a reprezentat debutul meu dirijoral. În 2019, în Timişoara am dirijat pentru prima dată ‘Stabat Mater’ de Pergolesi, reprezentând debutul meu dirijoral pe plan local. Ulterior, au urmat şi alte concerte, cu ansambluri tot mai mari, care m-au ajutat să cresc. Încet, dar sigur – acesta este cel mai sănătos drum; însă pentru aceasta este nevoie şi de foarte mult studiu individual’, explică tânărul dirijor timişorean.
Certitudinea că ‘acesta este drumul’ a venit pe parcurs. Iniţial, dirijatul a reprezentat pentru Andreas Schein o curiozitate. Dar, după ce Peter Oschanitzky i-a dirijat prima simfonie pe care a compus-o, a avut tot mai des sentimentul că aceasta este calea de urmat.
‘Iremediabil, m-am îndrăgostit de operă; eram fost suficient de privilegiat, încât să fiu primit în orchestra Operei din Timişoara şi să cânt la violoncel pro bono, la unele spectacole. Acest lucru îl făceam pentru a înţelege ce înseamnă a fi orchestrant. Cred că orice dirijor ar trebui prima dată să stea la pupitrul orchestrei, mai apoi la cel dirijoral. Doar aşa va putea înţelege pe propria-i piele ce înseamnă a fi orchestrant şi astfel va putea pune corect problema, atât în repetiţii, cât şi în spectacole. Astfel, cu timpul, m-am îndrăgostit tot mai mult de operă şi de ce înseamnă scenă, concentrându-mă asupra repertoriului dirijoral din acest gen, însă de abia în ultimii trei sau patru ani am simţit cu adevărat şi aveam convingerea că acesta este drumul”, afirmă el.
Dirijoratul nu este uşor deloc, mai spune tânărul, însă este deosebit de frumos.
”Extenuarea absolută după un concert reuşit este cel mai plăcut sentiment de oboseală. Nu ştiu dacă sunt caz singular sau nu, însă pentru mine extenuarea după un concert de succes reprezintă satisfacţia mea profesională, evident dincolo de aplauze şi felicitările verbale. Deşi este un drum anevoios, eu l-am ales. Sunt o persoană destul de tăcută, introvertită, mai puţin din punct de vedere al gesticii dirijorale, în special în spectacole. Cred că am ales acest drum pentru că îmi place să pătrund în profunzimile unei partituri, să descopăr compozitorul şi să îl prezint colegilor din orchestră într-un mod cât mai plăcut, astfel să reuşim să facem muzică împreună. Îmi place mult să lucrez cu oamenii, să conduc repetiţii şi să avem un timp deosebit împreună în concerte şi spectacole’, detaliază Andreas.
Pentru soliştii lirici, cea mai mare neşansă este pierderea vocii. Pentru balerini, accidentările membrelor. Pentru un dirijor, cea mai mare nenorocire este pierderea simpatiei orchestrei. Instrumentul dirijorului este orchestra, iar dacă orchestra nu îl (mai) simpatizează, din diferite motive, fie că a venit nepregătit sau poate are o atitudine nepotrivită faţă de instrumentişti, există riscul ca atmosfera din repetiţii sau spectacol să devină tensionată, este de părere Andreas.
‘Cred că cheia spre succesul unui dirijor reprezintă o pregătire riguroasă în faţa orchestrei, iar din propria experienţă, dacă le oferi orchestranţilor, la finalul unui act sau a unei lucrări muzicale, un zâmbet sincer, certificându-le faptul că au făcut o treabă bună, arătându-le mulţumirea ta, ca dirijor, ai reuşit să câştigi o foarte mare parte din orchestră pentru tine, iar aceştia se vor bucura de fiecare dată când vei reveni la pupitrul dirijoral’, subliniază Andreas Schein.
Acesta vorbeşte despre piedici, dar şi despre sprijinul primit în cariera sa.
‘Cu siguranţă, m-am simţit sprijinit. Chiar dacă uneori aveam impresia că lucrurile se mişcă încet sau, cel puţin, nu suficient de repede precum mi-aş fi dorit, într-un final, totul se concretiza într-un eveniment, care mă ajuta să progresez în parcursul meu profesional. Susţinerea a existat, într-o formă sau alta. Este posibil să existe uneori, în cariera unui tânăr muzician la început de drum, ideea de înlăturare sau sentimentul de piedică. A existat, cu siguranţă, şi la mine. Însă, recent am realizat faptul că este bine ca aceste piedici să le privesc ca un ‘nu se poate deocamdată’. Nu cred neapărat că scopul este acela de a fi înlăturat propriu-zis, ci cred că există unele momente în parcursul profesional în care efectiv nu se poate să obţii ceea ce doreşti în acel moment. Este bine să rămâi însă cu o atitudine ‘umilă’, respectuoasă, să continui să studiezi, pentru că, la un moment dat, oportunităţile vor veni’, completează Andreas.
Cea mai frumoasă amintire a sa este legată de ‘Grusst mein Banat!’ de Emmerich Bartzer, scrisă între anii 1938 – 1939 şi a cărei premieră pe scena vieneză a fost anulată din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind dată uitării. În timp ce era la arhiva muzicologului dr. Franz Metz, Sudosteuropaisches Musikarchiv din Munchen (Germania), unde făcea cercetare pentru redactarea tezei de doctorat, care abordează tema creaţiei de operă şi operetă a compozitorilor germani din Banat, întâmplător, într-un teanc de note, Andreas a dat peste o copie a unei partituri. Pentru a o pune în scenă, Schein a lucrat jumătate de an la orchestraţie.
‘Titlul era: ‘Grusst mein Banat!’ (‘Salută Banatul meu!’). Iniţial credeam că este vorba despre un lied, însă mai apoi am citit subtilul, ‘Operetă în 3 acte şi un preludiu’, fapt care m-a fascinat instant. În acea perioadă, clubul Rotary din Timişoara m-a contactat pentru organizarea unui concert caritabil, cu scopul strângerii de fonduri pentru proiectul ‘Speranţa trăieşte în inimile copiilor’. Rotarienii doreau prezentarea unei lucrări autohtone publicului timişorean, dat fiind şi contextul Capitalei Culturale Europene. Înainte de a pleca la Munchen pentru acest stagiu de cercetare doctorală, în discuţie era opera în două acte ‘Der Dorfbarbier’, scrisă de compozitorul timişorean Wilhelm Franz Speer, unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Filarmonice Timişoara. Însă, imediat ce am descoperit opereta ‘Grusst mein Banat!’ de Emmerich Bartzer, am propus-o către Rotary, cu precizarea că drumul spre montarea acestui titlu este mult mai lung, întrucât singurul material disponibil la acel moment a fost o reducţie de pian, scrisă chiar de mâna compozitorului. Aşadar, lipsea libretul şi orchestraţia. Dr. Franz Metz m-a pus în legătură cu nepotul compozitorului, Adrian Nucă-Bartzer, care, prin amabilitatea sa, mi-a oferit o copie aproape ilizibilă a libretului, singura copie a libretului care a supravieţuit timpurilor. Libretul iniţial este scris în şvăbeşte, astfel a fost necesară traducerea acestuia în limba germană, iar mai apoi în limba română. Din păcate, orchestraţia lipsea în continuare, astfel, sarcina de a orchestra întreaga operetă, pe baza reducţiei de pian scrisă de compozitor, mi-a revenit integral mie. Astfel, după nu mai puţin de şase luni de muncă, am reuşit să orchestrez integral opereta pentru orchestră simfonică, partitura generală conţinând nu mai puţin de 303 pagini. Alături de regizoarea noastră, soprana Diana Pap, şi de scenografa Geta Medinschi am reuşit să punem în scenă această operetă compusă în Banat în 1936-1937. După multe luni de repetiţii aproape zilnice, ne-am putut bucura cu toţii în 28 octombrie 2023, în Sala Operei Naţionale Române din Timişoara, de această bijuterie muzicală din Banat, care a fost un adevărat succes”, povesteşte Andreas Schein.
El îşi doreşte ca această operetă să se mai pună în scenă, cel puţin încă o dată.
”Ar fi păcat să ne oprim aici. A fost investită mult prea multă muncă şi pasiune în acest titlu. Personal, am simţit că în momentul când a căzut cortina după actul 3, o parte din mine s-a dus. Eram la pupitrul dirijoral, iar în timpul actului 3 mă gândeam că mai este puţin din operetă şi s-a terminat. Nu voiam să se termine spectacolul. M-am simţit extraordinar dirijând această premieră. Nu a fost niciun moment în care să am impresia că orchestranţii operei nu mă iau în serios. În repetiţie şi în spectacol, deşi între repetiţia generală şi spectacol a fost distanţă de 14 zile, au răspuns deosebit de pozitiv la indicaţiile mele muzicale. Cu siguranţă le-a făcut plăcere să cânte această operetă, lucru care se vedea la modul în care aceştia îmi zâmbeau la finalul fiecărui act, iar eu, după cum mi-au spus cei din orchestră, mă bucuram ca un copil, de fiecare dată când un act se termina, iar muzical a fost totul perfect’, îşi aminteşte Andreas Schein.
El consideră că pentru un tânăr care doreşte să facă o carieră dirijorală în România există o oarecare şansă, dar drumul este deosebit de anevoios, fiind probabil cel mai complicat din domeniul muzical. Dar tocmai dificultatea parcursului face această profesie atât de frumoasă, iar în momentul în care reuşeşti să ajungi la pupitrul dirijoral, chiar şi pentru un concert sau un spectacol, sentimentul de împlinire şi satisfacţie profesională este unul deosebit.
‘În această carieră dirijorală este nevoie de multă ambiţie, rigurozitate, studiu, diplomaţie, respect, pregătire muzicală temeinică şi mai ales răbdare, iar cel mai important este ca în momentul în care se iveşte oportunitatea de a dirija un spectacol sau un concert să poţi demonstra practic că eşti făcut pentru această meserie şi că poţi oferi tuturor încrederea că vei duce acel concert sau spectacol la bun sfârşit’, afirmă Andreas Schein.
Agenda lui Andreas este bogată în evenimente: pe 7 decembrie va dirija un concert cu Ad Libitum Voices la Filarmonica din Arad, concert care este deja sold-out. Pe data de 19 decembrie va dirija tradiţionalul concert de Anul Nou în comuna de reşedinţă, Dumbrăviţa, cu orchestra sa de salon, iar pe 11 ianuarie 2024 va susţine un concert la Casa ‘Adam Muller Guttenbrun’ din Timişoara, tot cu orchestra de salon, pentru Consulatul German. În aprilie 2024 va conduce, din nou, Orchestra Musikwoche Lowenstein, în program fiind incluse câteva compoziţii ale unor compozitori bănăţeni.
‘Dincolo de aceste proiecte mici, îmi doresc foarte mult să preiau chiar şi spectacole în viitorul apropiat, fie ele de operetă sau musical. Ştiu că sunt pregătit pentru asta şi sunt convins că aş face o treabă bună. Tot ce îmi doresc este şansa şi oportunitatea de a dovedi aceasta’, arată Andreas Schein.
