Este pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, iar de-a lungul celor peste 17 ani de activitate a participat la sute de misiuni de salvare a oamenilor şi nu numai.
A asistat, din păcate, şi la numeroase tragedii, mai ales cât a fost comandant de echipaj pe SMURD.
A încercat să nu se lase afectat de dramele pe care le-a văzut şi s-a hrănit sufleteşte cu misiunile care s-au terminat cu happy-end. Dar liniştea şi-o găseşte mai ales când se aşază în faţa şevaletului şi pictează icoane. Chipuri de sfinţi cărora se roagă de când se ştie.
Liniştea sufletească şi-o găseşte şi atunci când lasă zgomotul urban în urmă şi se face ”frate cu muntele”. Ceahlău sau Monte Rosa (Italia) – muntele este a doua casă pentru el: plutonierul adjutant şef Ciprian Oprişan!
În vârstă de 46 de ani, absolvent la zi şi cu master al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini (TCM) Iaşi, Ciprian Oprişan are trei mari pasiuni care se regăsesc toate în iubirea faţă de om, faţă de viaţă, în general.
Este plutonier major adjutant pe funcţia de alpinist de intervenţie şi din această postură a participat şi participă la misiuni de salvare oameni şi animale.
În timpul liber practică alpinismul de performanţă şi duce cu el pe munte bucuria şi respectul faţă de natură.
Nu în ultimul rând, pictează icoane. Pe care nu le vinde, ci le dăruieşte cu tot sufletul.
‘La ISU am venit în urma unui concurs, în 2006. Lucrasem înainte în străinătate, terminasem şi stagiul militar obligatoriu, lucrasem şi la Salvamont, aveam idee despre intervenţii, îmi plăcea acţiunea şi am zis că vreau să ajut oamenii, cum am făcut la Salvamont. La ISU era o gamă mai largă de intervenţii, de la incendii, la salvări de oameni şi animale, SMURD şi descarcerare’, a povestit, pentru AGERPRES, Ciprian Oprişan.
După două luni de instrucţie, a intrat în ‘focul intervenţiilor’ şi imediat a avut parte de o primă provocare majoră.
”Am avut o intervenţie la Tarcău, unde am salvat un bătrân dintr-un puţ în care stătea de câteva ore. Aceea a fost prima mea salvare a unui om. Prima dată trebuia să ajungă Salvamont, dar aveau o altă intervenţie şi au sunat la noi, la ISU. Inspectorul şef m-a trimis pe mine şi intervenţia s-a terminat cu succes. A fost o bucurie că am putut să îl salvez, că l-am scos din puţ fără să îi produc mai multe traume decât avea. Intervenţia s-a făcut la o adâncime de circa 16-17 metri, era un canal de scurgere pe sub o linie ferată şi a căzut în el. Intervenţia am făcut-o cu echipamentul pe care îl avea ISU Neamţ în 2006. Nu erau corzi specifice, hamuri. A trebuit să cobor cu un brâu şi carabiniere din oţel, cu două corzi împletite, echipamentul de la acel moment. După intervenţie, am început să fac rapoarte să fie adus echipament specific şi aşa au ajuns în dotarea ISU Neamţ echipamentele necesare, dar după câţiva ani’, a rememorat plutonierul adjutant şef.
Imediat după această intervenţie, a urmat cursuri de prim ajutor calificat şi defibrilare semi-automată, descarcerare şi SMURD la Iaşi, după care a intrat pe autospeciala de descarcerare şi apoi 8 ani pe SMURD, ca şi comandant de echipaj. După ce a apărut în organigrama ISU funcţia de alpinist de intervenţie, Ciprian Oprişan a simţit că şi-a găsit cu adevărat locul.
‘Ca alpinist de intervenţie la ISU Neamţ, am avut diverse intervenţii. Îmi aduc aminte de cea din Vinerea Mare, în 2022, când am scos un om în viaţă care era prins, captiv, în puţul unei fântâni pe care voia să o adâncească. A coborât cu un tub de beton de vreo 60 – 70 kilograme, care i s-a prins de picioare, cu lanţuri şi îl trăgea în jos. A rămas atârnat în lanţuri, la vreo 17 metri adâncime, cu capul în sus şi aproape răstignit de la greutate. Victima era agitată, speriată că va muri. Am intrat în fântână şi am încercat să tai lanţul cu flexul, dar nu aveam loc şi riscam să îi tai din greşeală o arteră, aşa că am renunţat. Am analizat vreo 3-4 soluţii şi în final am reuşit să îl salvez, după aproape o oră. A fost o salvare contracronometru, pentru că victima era speriată, deshidratată, epuizată. Cred că a fost cea mai complexă intervenţie într-o fântână pe care am avut-o’, îşi aminteşte Ciprian Oprişan.
Subofiţerul ISU Neamţ a participat şi la intervenţii de salvare a unor animale care au ajuns în situaţii aproape imposibile.
‘Îmi aduc aminte de câinele Rex, care a rămas captiv pe o brână în Cheile Bicazului, vara trecută. Câinele era speriat, în dreptul lui erau şi vreo 3 capre sălbatice speriate şi ele de câine. În jos era o râpă de vreo 20 de metri, dacă mai făcea un pas, cădea în gol. Am coborât asigurat cu un brâu de salvare, am stat un pic să văd cum reacţionează, dacă vrea să mă muşte. Apoi l-am legat, i-am pus brâul, i-am pus şi la zgardă o asigurare, iar când urcam pe partea verticală m-a îmbrăţişat cu lăbuţele. Am reuşit să îl salvez’, şi-a adus aminte subofiţerul.
Nu regretă nicio clipă că a ales meseria de pompier şi spune că, dacă ar întoarce timpul, ar alege aceeaşi cale.
‘Dacă nu o faci din pasiune, nu poţi rezista în sistem. Am foarte multe împliniri, bucurii, am învăţat foarte multe. Aici întotdeauna se lucrează în echipă, suntem ca o familie’, explică plutonierul adjutant şef.
A participat şi la intervenţii cu final tragic, cum a fost cea din 2018, de la Vaduri, când 9 persoane au decedat după ce microbuzul în care se aflau a căzut în canalul de fugă al râului Bistriţa. Însă a găsit mereu remedii ca să se echilibreze emoţional. Iar ”evadarea” în munţi este unul dintre ele, încă din copilărie.
‘La vârsta de 7 ani am mers prima dată cu părinţii mei pe Ceahlău şi atunci am simţit că nu pot fără munte. Urcam Ceahlăul o dată pe săptămână, apoi am învăţat traseele marcate. Am intrat ca simpatizant în Salvamont, apoi voluntar, aspirant şi membru salvator după ce am absolvit examenul. Am învăţat tehnici de rapel, de căţărare, de salvare, tot ce trebuie. Apoi am simţit că doresc să fac performanţa. După ce am terminat facultatea, am continuat foarte mult cu escalada sportivă şi bouldering, pe perete natural în Cheile Bicazului, Cheile Turzii, Rarău. Am participat la concursuri, am obţinut locuri 1, 2 şi 3. Pe partea de alpinist de altitudine am mers prima dată, cu un prieten alpinist, Ionuţ Ştefănescu, pe vârfuri din Grecia, Italia şi Franţa. Apoi am făcut 14 expediţii internaţionale, ultima în această vară, pe Monte Rosa, între Italia şi Elveţia, unde am reuşit în şapte zile ascensiuni pe patru vârfuri de peste 4.000 metri. A fost ca un antrenament, ca o verificare, pentru că nu mai ieşisem de circa cinci ani. Ultima expediţie fusese pe Atacama, Chile, la circa 6.200 metri altitudine’, a povestit Ciprian Oprişan.
Visul său, ca de altfel al fiecărui alpinist profesionist, este să ajungă în Nepal, pe ”Acoperişul lumii”, însă nu a găsit, deocamdată, sponsorii care să îi finanţeze expediţia. ‘Îmi doresc să ajung în Nepal, dacă voi găsi sponsori care să mă ajute. Un mare alpinist spunea că unde se termină munţii începe Himalaya. Dar îmi doresc să pot urca pe munte şi la 80 de ani. Dacă va fi vreodată un vârf de 8.000, ar fi perfect, dar dacă nu, nu e nicio supărare. Dacă pot urca la 80 de ani Ceahlăul, eu voi fi mulţumit! Prima dragoste va rămâne Ceahlăul!”, mărturiseşte el.
Un alt refugiu al lui Ciprian Oprişan este pictura. Şi nu oricare, ci pictura de icoane.
‘Aveam înclinaţie către desen tehnic, făcând o facultate specifică. M-am întâlnit cu o veche prietenă, absolventă a Facultăţii de Teologie şi Artă Sacră şi i-am spus că aş vrea şi eu să pictez icoane. Am făcut sub îndrumarea ei câteva icoane şi a rămas să continui singur. Simt cum mă liniştesc atunci când pictez icoane. Sunt multe secrete, îţi trebuie multă practică şi mult lucru ca să ajungi să faci cât mai bine o icoană. Am luat ‘Erminia picturii bizantine’ şi am studiat modalitatea în care se fac icoanele, după tipic. Asta îmi place la pictura bizantină, că se păstrează canoanele’, a explicat Ciprian Oprişan.
A ajuns la peste 80 de icoane pe care le-a donat cu dragoste şi bucurie celor care simt că vor să aibă un sfânt pictat în casă.
‘Înainte să pictez, ai nevoie de o pregătire, să duci o viaţă creştină practicantă. La sfântul pe care vrei să îl pictezi trebuie să asculţi măcar acatistul sau paraclisul. Ai nevoie de linişte, eu dacă sunt supărat sau agitat nu pun pensonul în mână. Eu donez toate icoanele, nu vreau bani pe ele! Oamenii să se bucure de ele, să fie ajutaţi de icoane. Fac acest lucru pentru suflet. Bineînţeles, fac icoane doar pentru oameni credincioşi, care vor să le păstreze sau să le facă, mai departe, cadou’, afirmă pompierul iconar.
Are şi o icoană mai aproape de sufletul său.
‘Cea mai dragă icoană este a Sfântului Gheorghe, pe care i-am dăruit-o mamei mele, de ziua de naştere. Cred că este a treia icoană pe care am pictat-o’, spune, emoţionat, Ciprian Oprişan.
Ce îşi doreşte mai departe? Care ar fi cele trei dorinţe pe care le-ar cere peştişorului de aur, dacă l-ar prinde?
‘Prima dorinţă ar fi să fiu sănătos. A doua dorinţă, să pot ajuta oamenii cât mai mult. A treia dorinţă este ca la finalul vieţii să pot să mă mântuiesc” – ne dezvăluie acesta.
