AcasăStiri generaleROMÂNI CU POVEŞTI/Pompieri giurgiuveni - în lupta cu flăcările în 'iadul' elen:...

ROMÂNI CU POVEŞTI/Pompieri giurgiuveni – în lupta cu flăcările în ‘iadul’ elen: Deviza noastră – ‘Plecăm toţi, ne întoarcem toţi’

Şase pompieri din cadrul ISU Giurgiu au devenit eroi pentru locuitorii din regiunea Alexandroupolis, din Grecia, după ce au participat în acest an la misiuni de stingere a incendiilor din acea zonă.

”În cadrul ISU Giurgiu vestea că incendii devastatoare sfâşie pământul Greciei nu a trecut neobservată şi imediat patru pompieri giurgiuveni s-au oferit voluntari în misiunea de salvare din regiunea Alexandroupolis. Misiunea în Grecia s-a desfăşurat în perioada 21 august – 8 septembrie 2023 şi la aceasta au participat şase pompieri giurgiuveni destoinici, cu experienţă în multe misiuni importante de salvare a semenilor”, a declarat pentru AGERPRES purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Plt. adj. şef Mihai Trăsnea, în vârstă de 48 de ani şi cu o vechime în activitatea de pompier de 17 ani, plt. Marian Prioteasa de 32 de ani şi cu o vechime de opt ani, plt. Mihai Bratu, de 34 de ani şi o vechime în cadrul ISU Giurgiu de opt ani, precum şi sergent major Cosmin Marin, de 29 de ani şi cu doar nouă luni de activitate ca pompier, – au făcut parte din primul modul specializat în stins incendii de pădure, care a plecat în Grecia.

Exemplul acestora nu a trecut neobservat şi la scurt timp alţi doi pompieri i-au urmat – plt.adj. Ionel Sebea, în vârstă de 39 de ani şi o vechime în activitate de 17 ani, şi plt. adj. Alexandru Sima, tot în vârstă de 39 de ani şi cu o vechime de 17 ani, din cadrul Detaşamentelor Giurgiu şi Bolintin Deal.

‘Am participat la foarte multe misiuni, dar nu am mai văzut incendii atât de devastatoare. Era iadul de pe pământ. Cât vedeai cu ochii, erau câmpuri şi păduri arse. Totul era negru în depărtare. Să stingi un incendiu în astfel de locuri, pe drumuri pietruite, în munţi este foarte greu şi solicitant în acelaşi timp. Era foarte cald, iar din cauza flăcărilor temperatura resimţită era mult mai mare. Dar ne-am descurcat pentru că am avut dotarea necesară în astfel de intervenţii’, a declarat pentru AGERPRES Mihai Trăsnea.

El a participat în 2016 şi la Exerciţiul în teren pentru module de protecţie civilă pentru gestionarea inundaţiilor, în Estonia.

‘În general, incendiile de vegetaţie şi de pădure se extind foarte uşor. Lemnul este un material combustibil, iar în acele condiţii meteo, pe caniculă, era aproape imposibil să nu se propage rapid. Ziua de muncă începea în zonele indicate de colegii eleni, fie că existau focare ce trebuiau stinse, fie că erau zone ce trebuiau protejate, astfel încât flăcările să nu ajungă la ele’, îşi aminteşte comandantul de echipaj în cadrul Detaşamentului de Pompieri Giurgiu, plt.adj. Ionel Sebea.

‘Cel mai mult m-a impresionat suferinţa oamenilor din acele zone şi amploarea acestor incendii. Mulţi dintre ei au fost nevoiţi să plece aproape imediat din calea flăcărilor, lăsând în urmă munca de o viaţă’, a povestit şi plt. Mihai Bratu.

În lupta cu flăcările din infernul elen, pompierii români au făcut echipă cu cei greci, în timp legându-se între ei adevărate prietenii.

‘Am colaborat foarte bine cu pompierii eleni, sunt profesionişti şi pentru noi a reprezentat şi un schimb de experienţă. Nu sunt diferite modurile de intervenţie şi pot spune că am făcut o echipă bună şi am legat prietenii în zilele în care am fost acolo’, a spus Alexandru Sima.

Localnicii şi-au arătat de fiecare dată recunoştinţa pentru ajutorul primit din România. ‘În drumul spre aceste locuri eram salutaţi de localnici sau chiar de românii care se aflau în concediu. Toţi ne mulţumeau pentru ajutorul pe care îl acordam şi am simţit că suntem apreciaţi şi respectaţi. A fost un sentiment foarte frumos’, îşi aminteşte sergent major Cosmin Marin.

În astfel de misiuni e nevoie de solidaritate, sprijin şi încredere unul în celălalt.

‘În aceste misiuni, ne-am bazat mereu unul pe celălalt, ca şi acasă de altfel. Deviza noastră este – ‘Plecăm toţi, ne întoarcem toţi’, iar dacă nu am avea curaj, nu am putea fi pompieri!’, a arătat plutonier Marian Prioteasa.

Pompierii giurgiuveni şi-au încheiat cu succes misiunea în Grecia, iar acum continuă să lupte pentru semenii lor din ţară. Sunt conştienţi că aceasta este menirea lor – de a fi tot timpul în slujba oamenilor aflaţi în situaţii critice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks