Pe Vasile Diaconu, doctor în ştiinţe arheologice şi cercetător în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, l-am găsit între două conferinţe în domeniu.
Şi-ar fi dorit să fie şi pe şantiere arheologice, acolo unde se simte ‘acasă’, dar vremea nefavorabilă nu mai permite acest lucru.
Absolvent al Facultăţii de Istorie – Universitatea ‘Al. I. Cuza’ Iaşi şi al modulului masteral ‘Societate şi putere în antichitate şi evul mediu’, din cadrul aceleiaşi facultăţi, Vasile Diaconu este doctor în ştiinţe din anul 2014, când avea doar 32 de ani.
Deşi a profesat o scurtă perioadă de timp ca dascăl la Colegiul Naţional ‘Ştefan cel Mare’ Târgu-Neamţ, a considerat că munca de cercetare i se potriveşte cel mai bine. A devenit muzeograf, arheolog şi cercetător ştiinţific specializat în ‘Preistoria spaţiului est-carpatic, cu privire specială asupra epocii bronzului, Epoca bronzului în sud-estul Europei, Industria litică a comunităţilor preistorice şi Arheologia sării’.
Vasile Diaconu a povestit, pentru AGERPRES, că pasiunea pentru istorie a venit de la tatăl său, un împătimit colecţionar de monede, iar arheologia i-a insuflat-o bunicul său, prin descoperirile realizate întâmplător.
‘Deşi am crescut în familia unor oameni simpli, pot spune că am avut norocul ca tatăl meu să fie un împătimit al istoriei, el fiind cel care mi-a cultivat pasiunea pentru trecut. Colecţia de monede pe care o iniţiase în familia noastră a fost, cred, primul instrument istoric cu care am avut contact. Apoi poveştile cu haiduci spuse de mama, la care aş mai adăuga numeroasele vizite la vechile aşezăminte din zona noastră au reprezentat tot atâtea impulsuri să descifrez câte ceva din tainele trecutului. Dar totul a venit natural, fără ca părinţii să îmi impună ceva din toate acestea, însă oferindu-mi sprijin mereu. Interesul pentru arheologie cred că a avut la bază un gest absolut banal făcut de bunicul meu, care, în timpul unor lucrări, a găsit mai multe cioburi de vase vechi şi impresionat de decorurile de pe acestea mi le-a adus ca material didactic, deşi aveam o vârstă prea fragedă pentru a conştientiza valoarea lor. Mai târziu, aveam să aflu că respectivele fragmente ceramice aparţineau sec. IV p. Chr’, şi-a amintit Vasile Diaconu.
Prima experienţă cu un şantier arheologic a venit la 15 ani, atunci când Vasile Diaconu ştia exact ce cale doreşte să urmeze.
A început prin simple peregrinări în vecinătăţile oraşului natal, unde a găsit diferite vestigii arheologice pe care i le-a făcut cunoscute profesorului său de Istorie de atunci.
‘Domnia sa m-a recomandat regretatului dr. Gheorghe Dumitroaia, care era directorul Complexului Muzeal Naţional Neamţ în acea perioadă şi care mi-a spus că mă va invita pe un şantier arheologic. Abia după primul an de facultate pot spune că am cunoscut munca arheologică în deplinătatea ei, odată cu participarea la practica de pe şantierul-şcoală de la Siliştea, din judeţul Neamţ. În anul următor, arheologul Gheorghe Dumitroaia m-a chemat pe unul dintre şantierele arheologice pe care le coordona atunci şi care, spre norocul meu, era în oraşul natal. Acestea au fost momentele când am fost ferm convins că voi face din arheologie o profesie’, a rememorat cercetătorul ştiinţific.
Vasile Diaconu consideră că, la ora actuală, arheologia nu mai trebuie privită ca un subdomeniu al istoriei.
Cercetătorul este de părere că, în prezent, ea poate fi considerată o meta disciplină prin faptul că cercetarea modernă trebuie să facă apel la numeroase alte discipline care să vină în sprijinul metodelor clasice ale arheologiei.
‘Activitatea de arheolog presupune o sumă de aptitudini şi calităţi care trebuie să aibă drept scop final cercetarea, recuperarea, înregistrarea şi valorificarea ştiinţifică a vestigiilor materiale şi mărturiilor imateriale (comportamente umane) specifice diferitelor perioade istorice. Altfel spus, arheologul face săpături într-un loc unde sunt cunoscute urme de locuire din trecut, le studiază pe loc, le înregistrează prin desene şi fotografii aşa cum se prezintă ele după descoperire, apoi le extrage din pământ după nişte reguli precise, pentru ca, într-un final, după curăţarea, conservarea şi restaurarea lor, toate aceste artefacte să fie făcute cunoscute publicului prin lucrări ştiinţifice, expoziţii, conferinţe’, a explicat arheologul.
Cât priveşte cele mai importante descoperiri personale, Vasile Diaconu spune că, pentru un arheolog, toate descoperirile sunt importante, deoarece scopul lor final este acela de a reconstitui cât mai fidel trecutul.
‘Istoria, la modul general, trebuie privită ca un mare lego, iar fiecare descoperire arheologică este o piesă care formează acest ansamblu. Descoperirile mele arheologice sunt importante pentru că în cei 15 ani de activitate am reuşit să îmbogăţesc patrimoniul istoric al ţării cu numeroase situri arheologice, dar şi cu diferite vestigii cu vechime considerabilă. Pentru zona oraşului Târgu Neamţ am cercetat o serie întreagă de situri arheologice preistorice, care, prin extensie, completează tabloul vechilor locuiri umane de pe teritoriul României. Dacă ar fi să aleg criteriul vechimii, amintesc faptul că am participat la săpături arheologice într-un sit foarte complex, cel de la Ţolici (judeţul Neamţ), ale cărui începuturi pot fi plasate cu 8.000 de ani în urmă. La fel de importante sunt şi mărturiile arheologice pe care le-am cercetat în vechea vatră a Târgului Neamţ şi care au adus un set complex de informaţii despre evoluţia localităţii în perioada medievală’, a declarat doctorul în ştiinţe arheologice Vasile Diaconu.
În prezent, Vasile Diaconu şi echipa pe care o coordonează continuă cercetările din situl Topoliţa, aflat la 8 kilometri sud faţă de Târgu Neamţ. Acolo a cercetat în ultimii patru ani o parte dintr-un sat cu o vechime de aproape 6.500 de ani şi care aparţineau comunităţilor culturii Precucuteni, deci anterioare faimoasei culturi Cucuteni.
În această vară, Vasile Diaconu a găsit la Topoliţa mărturii de locuire şi mai vechi, de aproape 7 milenii, care aparţin unor comunităţi de agricultori veniţi dinspre Europa Centrală.
‘Publicul trebuie să ştie că zona noastră, a Neamţului, abundă de vestigiile trecutului, iar pământul pe care călcăm zilnic mai are încă multe secrete care aşteaptă să fie cunoscute. Chiar dacă pare un paradox, agricultura în România nu a provocat distrugerea iremediabilă a siturilor arheologice aşa cum se întâmplă în zonele vestice ale Europei. Din acest punct de vedere ne putem considera norocoşi. Pentru ca publicul să îşi facă o imagine despre potenţialul arheologic al judeţului Neamţ, pot da exemplul unei comune care are peste 30 de situri arheologice. Desigur, există localităţi cu un număr şi mai mare de situri, iar altele au chiar mai puţine. Însă, la o estimare globală, judeţul Neamţ cred că are peste 1.000 de situri arheologice. În plus, opinia publică trebuie să ştie că avem situri extrem de valoroase şi cu vechime considerabilă, multe dintre ele fiind de importanţă europeană sau chiar mondială’, a subliniat Vasile Diaconu.
Acesta este optimist că arheologia va avea viitor, dar susţine că toţi factorii de decizie trebuie să conlucreze pentru ca acest domeniu să fie şi mai prezent în viaţa comunităţilor umane.
‘Este suficient să ne gândim la faptul că arheologia, prin obiectul său de activitate, scoate la lumină unele dintre cele mai importante elemente identitare ale noastre. Ne legitimăm prezentul invocând valoarea trecutului, iar cunoaşterea trecutului este apanajul arheologilor şi al istoricilor. De aceea, mereu va fi nevoie de arheologi tocmai pentru a ne susţine viitorul pe un patrimoniu istoric consistent şi valoros’, explică cercetătorul.
Vasile Diaconu vede şi simte Ziua Naţională a României ca pe un moment intens de reflecţie şi de celebrare a unor reuşite care au început acum mai bine de un secol.
‘Ziua Naţională o văd ca pe un moment de bilanţ naţional, dar, în acelaşi timp, se cuvine să fie şi un moment de asumare a unor direcţii ascendente viabile şi nu doar teoretizate (politicianiste)’, susţine Vasile Diaconu.
Ce a făcut el pentru România?
‘Cred că până în acest moment am reuşit să ‘amortizez’ eforturile financiare pe care statul român le-a făcut pentru educaţia mea. Prin munca mea ştiu că am contribuit la completarea şi nuanţarea istoriei noastre naţionale, prin eforturi pe care le-am implementat şi cu sprijinul instituţiei din care fac parte – Complexul Muzeal Naţional Neamţ. Chiar dacă este la o scară foarte redusă, o parte din ceea ce înseamnă promovarea imaginii ţării dincolo de hotarele sale se datorează şi contribuţiilor mele în domeniul muzeologiei şi arheologiei. Participările la manifestări ştiinţifice internaţionale au avut tocmai acest rol – o mai bună cunoaştere a patrimoniului nostru în lume’, a spus cercetătorul.
Ce a făcut România pentru el?
‘Le-a asigurat părinţilor mei strictul necesar astfel încât să nu fie nevoiţi să plece în altă ţară, eu având în acest fel posibilitatea să mă educ aici, apoi să muncesc şi să contribui, în felul meu, la progresul naţiunii noastre. România mi-a oferit un cadru, cu toate limitările sale, care mi-a permis să înţeleg că deocamdată aici este acasă’, a afirmat cercetătorul Vasile Diaconu, doctor în ştiinţe arheologice.
