Pentru Ider Ştefan, un tânăr de numai 24 de ani, dar cu o experienţă de viaţă impresionantă, voluntariatul reprezintă un mod de existenţă, o ‘datorie’ pe care simte că o are faţă de toţi acei oameni care i-au fost alături de mic, pentru a le cinsti efortul, ajutând, la rândul său, alte persoane.
Despre cum un copil care ‘nu strălucea cu nimic’ şi era ‘cel mai bun în pauze’ a ajuns să fie unul dintre voluntarii de elită ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea ne povesteşte chiar Ider.
‘De când mă ştiu, existenţa mea a orbitat în jurul persoanei bunicii materne, cea care m-a crescut încă din prima zi. Întâmplarea a făcut ca noi doi să împărţim perioade diferite ale vârstei, între noi fiind o relaţie vitală, crescând sau îmbătrânind unul alături de celălalt. Încă de mic, am fost un copil plăpând, atât fizic, cât şi în ceea ce priveşte performanţele şcolare, nu străluceam la nimic. Majoritatea pauzelor le petreceam la biblioteca şcolii, unde sortam cărţile ori făceam diferite lucruri ce necesitau îndemânare. Aş putea spune că la şcoală eram cel mai bun în pauze, dar tot în acele pauze am reuşit să îmi cunosc cel mai bine profesorii. În primii doi ani am stat într-o perioadă de negare asupra identităţii şi situaţiei mele sociale, neştiind ce caut, până am văzut cum anii muşcă din cei dragi. Acela a fost momentul când acceptarea autoempatică a început să ia locul acelei rebeliuni şi să caut un sens sau o direcţie în care să mă duc. Până de curând spuneam că mi-am purtat singur de grijă în toate încercările mele, dar, făcând un exerciţiu în plan imaginativ, nu mă pot vedea fără contribuţia fiecărui om ce a dorit să-mi lase ceva’, este confesiunea lui Ider.
Este absolvent, poate nu întâmplător, al Facultăţii de Psihologie şi are proiecte care ţin tot de latura socială.
‘În a doua parte a liceului, am început să învăţ cum să învăţ şi să dau din timpul meu altor oameni în care reuşeam să mă văd câtuşi de puţin. Simpatia şi deschiderea mea către cazurile sociale au început să prindă contur în acea perioadă. În 2018 am plecat în Bucureşti, la facultate, iar anul trecut mi-am luat licenţa în Psihologie la Universitatea din Bucureşti. Tot atunci am început studiile masterale în Psihologia traumei, în paralel făcând formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală. Îmi doresc ca în anul ce vine să trec la un alt nivel al studiilor. Le sunt recunoscător profesorilor mei din facultate pentru tot ajutorul şi susţinerea pe care mi-au oferit-o. Încerc pe cât se poate de mult să mă bucur de faptul că am putut manifesta rezilienţă şi am reuşit să depăşesc prejudecăţile ce veneau dintr-un destin probabil ce mi se atribuia’, spune Ider.
ISU Vrancea, acolo unde Ider a ajuns încă de pe băncile liceului, a fost ‘cadrul organizat de care a avut nevoie’ şi unde a învăţat să salveze vieţi, dar a legat şi foarte multe prietenii.
‘Intrarea mea pe poarta celor de la ISU Vrancea a fost cel mai bun lucru pentru mine în liceu, deoarece timpul meu liber avea să fie petrecut într-un cadru organizat, iar nevoia mea de certitudine era foarte mare. Am învăţat cam tot ce îmi ofereau colegii din unitate, având posibilitatea să parcurg cursul de formare pentru paramedici. De la obţinerea atestatului până astăzi am participat la sute de misiuni de salvare, dar la fel de important a fost timpul petrecut împreună cu oamenii din unitate. Am legat prietenii foarte strânse, ne-am ajutat şi susţinut chiar şi în afara activităţilor profesionale. În toţi aceşti ani de voluntariat am strâns o paletă largă de amintiri, de imagini ale chipurilor îngrozite, triste ori vesele şi fericite pe care le întâlneam, de fiecare dată intrând în timpul vieţii fiecărui om pe care îl asistam, nu de puţine ori până la sfârşit. Voluntariatul este şi o datorie pe care o plătesc. Pentru că în tot drumul meu am fost însoţit de oameni ce m-au ajutat şi, din păcate, puterile mele de atunci erau prea mici pentru a le întoarce ajutorul. Am simţit datoria şi nevoia de a cinsti efortul celor ce m-au ajutat, ajutându-i eu pe alţii’, afirmă tânărul voluntar.
Iar experienţa de paramedic SMURD s-a dovedit utilă atunci când, chiar în ziua absolvirii, un bărbat a făcut stop cardio-respirator pe stradă, la Universitate, în faţa sa.
‘În ziua absolvirii, eram în drum spre Focşani. Întâmplarea a făcut să trec prin faţa Universităţii şi, ca de fiecare dată, m-am oprit să mă uit la aceasta, moment în care am văzut un om care căzuse la Statui şi intrase în stop cardio-respirator. Între timp, se sunase la 112 şi, până la venirea motociclistului SMURD, am iniţiat protocolul de resuscitare. La venirea echipajului de terapie intensivă mobilă bărbatul avea puls. Nu pot spune că am reuşit singur, dar toţi cei care am intervenit, am pregătit calea pentru cei ce urmau. A fost o lecţie performantă şi impresionantă pentru mine, fiind printre puţinele dăţi când am văzut trei feluri de echipaje SMURD colaborând, pompierul pe motocicletă, echipajul de prim ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă. După ce victima a fost preluată şi transportată la spital, mi-am continuat drumul către gară, pentru a ajunge la Focşani, fiind amnezic, aş putea spune, de cele întâmplate. După ce am văzut valul de reacţii pozitive, abia atunci am realizat cele întâmplate’, îşi aminteşte Ider.
Pentru el, 1 Decembrie este despre istorie, în aceeaşi măsură în care este despre prezent. Este despre România, ‘mediul potrivit pentru a creşte şi a se dezvolta’, de unde nu şi-a dorit niciodată să plece.
‘Ziua Naţională pentru fiecare dintre noi vine cu anumite gânduri, trăiri sau atitudini. Nu ştiu câţi dintre noi se mai gândesc astăzi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, deoarece în aceşti peste 100 de ani istoria ne-a purtat de la agonie la exaltare. Pentru mine, Ziua Naţională mă trimite cu gândul la ţăranii români ce au luptat în Războiul de Independenţă sau în cele două Conflagraţii Mondiale, la intelectualii ce au suferit în detenţia comunistă, la Revoluţia din 1989, la ‘democraţia originală’ sau la mineriade. Poate un pic mai mult la evenimentele din Decembrie ’89 şi efectele lor, care cred că au rămas în conştientul colectiv chiar şi al celor ce erau prea mici sau nu erau deloc, ca ultimă exprimare a conştiinţei româneşti în faţa crizei identitare. Pentru mine, 1 Decembrie este despre toţi cei care îşi doresc o societate mai bună şi lucrează pentru asta, este despre minorităţile naţionale ce şi-au adus contribuţia la dezvoltarea culturii, despre românii care au îmbogăţit patrimoniul mondial, dar şi despre cei mai vitregiţi dintre noi, cărora trebuie să le oferim şansa la o viaţă decentă, începând cu fapte mici, gratuite. Tocmai din cauza schimbărilor frecvente cred că, astăzi, să fii cetăţean se învaţă în mod experimental, întreaga societate fiind un mare laborator în care fiecare îşi testează felul său de a trăi”, ne dezvăluie tânărul.
El recunoaşte că nu a simţit niciodată nevoia să plece din ţară.
”Pentru mine, aici a fost mediul potrivit, nu bun sau rău, doar mediul potrivit pentru a creşte şi a mă dezvolta şi nu m-aş putea vedea locuind pentru o perioadă îndelungată în străinătate. Sunt complet fascinat de dinamica socială de la noi, cu bune şi cu rele, de diferenţele individuale, de cultură, identitate, păreri politice, de drumul nostru către cele câteva idealuri de ţară pe care le avem, deoarece îmi este greu să cred că avem unul singur’, este de părere Ider Ştefan.
De Ziua Naţională, Ider a dorit să facă o urare tuturor românilor.
‘Vreau să fac o urare, parafrazându-l pe PS Florentin Crihălmeanu în ultima s-a apariţie: ‘Vă doresc să aveţi timp pentru a vă distra şi a râde, pentru ceea ce faceţi, pentru ceea ce gândiţi. Vă urez timp nu doar pentru a trece, ci şi pentru a rămâne, timp pentru a vă minuna, pentru a vă încredinţa, timp pentru a atinge stelele, timp pentru a spera din nou şi pentru a iubi din nou; vă doresc timp pentru a vă regăsi pe voi înşivă; vă doresc să aveţi timp pentru viaţa voastră. Pentru cel care iubeşte, timpul înseamnă veşnicie’ ‘ – a transmis tânărul salvator.
