AcasăPoliticaRomânia a semnat un acord de finanţare cu Banca Mondială în valoare...

România a semnat un acord de finanţare cu Banca Mondială în valoare de 600 de milioane de euro

România a semnat un acord de finanţare cu Banca Mondială în valoare de 600 de milioane de euro pentru politici de dezvoltare, iar contractarea împrumutului a fost condiţionată de realizarea unor reforme structurale, acţiunile aferente acordului fiind îndeplinite în integralitate anterior negocierii, a anunţat, joi, Ministerul Finanţelor.

„Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a semnat, astăzi, 1 august 2024, pentru România, Acordul de împrumut (Împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul fiscal şi creşterea verde) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 599,1 milioane euro. Contractarea împrumutului a fost condiţionată de adoptarea unor acţiuni de reformă, grupate pe doi piloni: Pilonul 1: întărirea managementului fiscal, a incluziunii şi a investiţiilor publice verzi, care include acţiuni în domenii precum: reforma fiscală, reforma pensiilor, investiţii publice verzi; Pilonul 2: promovarea finanţării private pentru tranziţia verde, care include acţiuni în domenii precum: energie (energia regenerabilă, inclusive energia eoliană offshore), transport, parteneriat public – privat”, se arată în comunicatul MF.

Sprijinul financiar din partea Băncii Mondiale are o maturitate de 15 ani, cu rambursare într-o singură tranşă, la data de 15 iulie 2039.

Potrivit Ministerului Finanţelor, acţiunile aferente acordului de finanţare DPL (Development Policy Loan) au fost îndeplinite în integralitate de România anterior negocierii şi se referă la îmbunătăţirea sustenabilităţii fiscale pe termen lung şi creşterea echităţii sistemului de pensii; creşterea colectării veniturilor; stimularea transportului verde şi creşterea veniturilor colectate; mobilizarea resurselor pentru investiţii publice verzi prin stabilirea cadrului legal pentru emisiuni de obligaţiuni verzi; stimularea dezvoltării parcurilor eoliene offshore pentru producerea de energie electrică regenerabilă în zona economică exclusivă românească a Mării Negre; funcţionarea contractelor de diferenţe pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon pentru producerea energiei electrice; susţinerea investiţiilor în instalaţii de electroliză pentru producerea hidrogenului verde; facilitarea investiţiilor în eficienţa energetică din industrie şi pentru instituţii publice; stabilirea de standarde pentru instrumentele financiare verzi care susţin măsurile de îmbunătăţire a eficienţei energetice în industrie; mobilizarea capitalului privat în infrastructură prin întărirea cadrului general privind PPP.

„Este important de precizat că finanţarea aceasta, care se face la cele mai bune condiţii pe care le putea accesa în acest moment România, a fost condiţionată de realizarea unor reforme structurale importante pentru consolidarea managementului fiscal şi îmbunătăţirea rezilienţei în faţa schimbărilor climatice. Parteneriatul nostru cu Banca Mondială a fost mereu unul de succes şi se reconfirmă prin rolul activ în sprijinirea potenţialului de creştere al ţării noastre. Mulţumiri speciale pentru Anna Akhalkatsi (manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, n.r.), pentru îndrumarea profesională permanentă pe care a oferit-o României”, a declarat ministrul Marcel Boloş, citat în comunicat.

În 2024, se împlinesc 32 de ani de parteneriat între Grupul Băncii Mondiale (GBM) şi România. Portofoliul activ cuprinde 13 împrumuturi acordate României a căror valoare se ridică la 1,7 miliarde de euro. Asistenţa financiară acoperă domenii-cheie precum reforma sectorului sanitar, învăţământul secundar, îmbunătăţirea serviciilor judiciare, managementul riscului la dezastre, consolidarea infrastructurii şi a pregătirii pentru situaţii critice de urgenţă, precum şi prevenirea şi reducerea poluării rurale.

Totodată, portofoliul actual al împrumuturilor pentru România conţine şi un împrumut de tip Program pe bază de rezultate- PforR, precum şi o Garanţie aferentă împrumutului de tip Contingent investment project financing contractat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în valoare totală de 406 milioane de euro, se mai arată în documentul citat.

Sursa: AGERPRES

Articolul România a semnat un acord de finanţare cu Banca Mondială în valoare de 600 de milioane de euro apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks