Acasă55România, invitată de OCDE să facă parte din Grupul de Lucru Anti-Mită

România, invitată de OCDE să facă parte din Grupul de Lucru Anti-Mită

România a primit marţi invitaţia din partea OCDE de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită (Working Group on Bribery) şi de a adera la Convenţia Anti-Mită a Organizaţiei, informează Guvernul.

‘Invitaţia, transmisă prin intermediul scrisorii secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, către prim-ministrul Nicolae Ciucă, reprezintă recunoaşterea eforturilor depuse de către România, şi în special de către Ministerul Justiţiei, pentru a se alătura acestui demers, constituind totodată un angajament solid al ţării noastre în direcţia elaborării şi implementării de politici eficiente în materia luptei anticorupţie’, se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

Conform aceleiaşi surse, de mai bine trei decenii, Grupul de lucru anti-mită promovează lupta împotriva coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale. Astfel, România va putea să ia parte la dezvoltarea şi implementarea unor politici şi practici eficiente în combaterea corupţiei, inclusiv prin creşterea conştientizării în rândul operatorilor economici cu privire la riscurile şi consecinţele dării de mită. Totodată, aderarea la Convenţia Anti-Mită a OCDE va contribui la consolidarea politicilor şi practicilor anticorupţie.

‘Aderarea României la Convenţia Anti-mită va creşte reputaţia companiilor româneşti, contribuind la includerea acestor companii în lanţurile de aprovizionare la nivel global, facilitând câştigarea de contracte de achiziţii publice în străinătate. Consolidarea încrederii de care se bucură România la nivel internaţional se va concretiza, astfel, şi prin atragerea de noi investitori străini responsabili, întrucât aderarea la Convenţie transmite un semnal foarte puternic la nivel internaţional în legătură cu respectarea de către România a standardelor şi bunelor practici în materie de anti-corupţie. Guvernul va continua în ritm susţinut procesul de aderare la OCDE, cea mai puternică organizaţie economică globală, care reuneşte state din care provin 90 la sută din investiţiile străine directe’, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Guvernul menţionează că invitaţia primită marţi confirmă încrederea OCDE în capacitatea României de a contribui la eforturile comune de promovare a valorilor organizaţiei.

‘Această invitaţie reprezintă recunoaşterea eforturilor României din ultimii ani pentru îmbunătăţirea luptei împotriva corupţiei şi, implicit, pentru consolidarea sistemului judiciar. Totodată, invitaţia Consiliului OCDE reprezintă un semnal clar că România are potenţialul de a sprijini efortul de combatere a coruperii funcţionarilor publici străini în cadrul operaţiunilor economice internaţionale. Executivul va contribui la finalizarea cât mai curând posibil a procesului de aderare la Convenţie, pentru începerea monitorizării de către Grupul de Lucru a modului în care România implementează prevederile acesteia, jalon important în procesul de aderare la OCDE’, se arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks