România a ocupat locul I pe naţiuni la Olimpiada de Informatică a ţărilor din Europa Centrală 2023, care s-a desfăşurat la Magdeburg, în Germania.
Potrivit Ministerului Educaţiei, România este lider în clasament, cu următoarele rezultate:
* locul I absolut şi medalie de aur – Luca Perju Verzotti, de la Colegiul Naţional de Informatică ”Tudor Vianu” Bucureşti
* locul III şi medalie de aur – Alexandru Raul Todoran, de la Liceul Teoretic ”Aurel Vlaicu” Orăştie
* medalie de argint – Andrei Robert Ion, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti
* medalie de bronz – Alexandru Luchianov, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Team leader este prof. Petru Simion Opriţa de la Liceul ”Regina Maria” din Dorohoi, iar deputy leader – Bicsi Lucian de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Matematică.
”Felicitări elevilor şi profesorilor care i-au pregătit! Recunoştinţă tuturor celor care susţin performanţa în educaţie!”, este mesajul transmis joi pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.