Jurnalistul Ionuț Cristache și-a provocat invitatul, Silviu Predoiu, să analizeze profilul României pe plan extern. Fostul șef al spionilor a argumentat că țara noastră devine tot mai irelevantă la nivel internațional, criză accentuată de ignorarea ei chiar de către propriii cetățeni, scrie gandul.ro.
„România este irelevantă în momentul de față în plan extern. România începe să devină irelevantă pentru români, nu mai contăm din niciun punct de vedere. Ne place să pretindem că România contează, că ia decizia, nimeni nu ne bagă în seamă. O țară care este ignorată de străinătate și care începe să fie ignorată de propriii locuitori, încetează să existe”, a comentat fostul șef al SIE.
Astfel, a explicat Silviu Predoiu, încercări sterile de a retrezi patriotismul cad în derizoriu, cum ar fi gestul președintelui în memoria ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica.
„Nu există niciun fel de coerență, încercări de-astea ridicole de a trezi sentimentul național cu, și dau un exemplu, e importantă aducerea osemintelor ultimului domnitor moldovean, pe care nu știu câți dintre elevii de la școală îl știu. Moldova a avut 95 de domnitori din 1900 până în 1959. Tu aduci osemintele ăluia ca să activezi fibra națională, dar nu cobori la înmormântarea primului președinte de după Revoluție (n.r. – Ion Iliescu). Aceeași persoană care spune: Bine te-ai întors, Măria ta, e cel care a refuzat să coboare și să aplece capul o secundă la catafalcul președintelui Iliescu. A uitat să spună că s-a intrat pe NATO pe mandatul lui Iliescu”, a mai observat Predoiu.
În același context al adâncirii țării în irelevanță, invitatul a criticat și lipsa de anvergură a ministrului de Externe, Oana Țoiu.
„Iarăși ne întoarcem la relațiile vechi. Doamna Țoiu n-a fost numită pentru vreo compatibilitate. Ai răspunderea când numești pe cineva ai obligația să ieși și să spui la consilieri nu doar numele, ci și de ce îl numești consilier pe acea problemă. La fel ar fi obligația șefului de partid, Dominic Fritz, să ne spună: Am numit-o pentru… Nu avem nicio explicație și nu ne prea pasă”.
Sursa: Ecopolitic.ro





