Fostul ministru al Afacerilor Externe Adrian Cioroianu a afirmat joi că votul dat în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne împotriva aderării României la Spaţiul Schengen a avut la bază ‘politica internă’ a Austriei şi Suediei şi a susţinut că, în cursul anului viitor, ţara noastră va avea ‘o şansă reală’ de primire.
‘E un rezultat. Trebuie să ni-l asumăm ca atare. Din punctul meu de vedere, contează ce lecţii vom trage de aici şi una dintre ele e inevitabil aceea că politica internă din statele membre este prioritară pentru că fiecare guvern e interesat de ecoul acasă al voturilor pe care le dă. Asta a fost în cazul Austriei şi bănuiesc că în cel al Olandei a fost la fel. Pentru că, finalmente, au fost două voturi împotrivă, indiferent de ce spune Olanda, a fost un vot împotrivă’, a declarat Cioroianu, pentru AGERPRES.
El consideră că partenerii noştri europeni ne văd, în continuare, ‘în tandem’ cu Bulgaria, neputându-ne separa de statul vecin.
‘A doua lecţie pe care trebuie s-o tragem este că nu putem să ne separăm de Bulgaria sau, în orice caz, cea mai mare parte dintre partenerii noştri europeni ne văd, în continuare, în tandem, ceea ce este logic, dată fiind lungimea graniţei comune. Dacă România ar fi intrat şi Bulgaria nu, se crea tot pentru noi o mare problemă, pentru că Dunărea ar fi devenit o frontieră europeană pe care trebuia s-o dotăm cu ceea ce e necesar. Pentru cât timp? Pentru că bănuim că Bulgaria ar fi urmat nu mult timp după noi’, a arătat Adrian Cioroianu.
Cioroianu a susţinut că ‘fiecare ţară are locul ei pe hartă’ şi ‘nu trebuie să fim supăraţi pe Croaţia’, ţară admisă joi în Schengen.
‘Ar trebui să înţelegem că fiecare ţară are locul ei pe hartă. Nu trebuie să fim supăraţi pe Croaţia, care e un stat mai mic, într-un fel ‘elevul bun’. Croaţia şi Slovenia au fost ‘elevii buni’ din fosta Iugoslavie şi au fost încurajaţi în acest sens, pe când noi, cum vede, Bulgaria e la locul ei pe hartă, inclusiv graniţa cu Turcia, noi la locul nostru pe hartă, inclusiv graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova. Şi Rusia aproape… Deci fiecare ţară are locul ei pe hartă şi geografia contează’, a spus fostul ministru de externe.
Adrian Cioroianu s-a declarat însă optimist în privinţa aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen, apreciind că ‘sunt şanse’ în acest sens.
‘Sunt şanse, cu siguranţă. Cred că nu vom mai aştepta 11 ani cum am aşteptat până acum. În cursul anului viitor va fi o şansă reală. Totul e să fie pace în Europa, pentru că asta nu mai putem noi controla. Dar cred că, oricum, suntem mai aproape de soluţie decât am fost vreodată’, a mai spus Adrian Cioroianu.
Comisarul european pentru afaceri europene, Ylva Johansson, a anunţat joi că România şi Bulgaria nu au fost admise încă în Spaţiul Schengen.