Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a declarat, joi, că România se află în negocieri pentru a ajunge la un joint-venture între o companie românească și una ucraineană privind un proiect de construcție de done, finanțat prin programul SAFE, instrument european de sprijin pentru industria de apărare.
Ministrul Apărării a declarat, legat de construirea dronelor împreună cu Ucraina, că au fost purtate mai multe discuții și urmează să fie semnată o scrisoare de intenție, urmată de pași ulteriori care vor duce la un joint-venture între o companie ucraineană și una românească.
”Ucraina a fost forțată să inoveze rapid ca să-și apere cetățenii și teritoriul și au făcut acest lucru. Sunt printre liderii mondiali în tot ce înseamnă producție de drone. Nevoia i-a obligat să fie inovativi. Au fost inovativi, sunt inovativi și vrem să beneficiem de asta. (…) Am avut discuție acum o lună și ceva când am fost la Kiev. Am avut mai multe discuții telefonice. Am avut împreună cu șeful Cancelariei o discuție chiar săptămâna trecută cu responsabilul de cooperare industrială din Ministerul Apărării din Ucraina”, a subliniat el.
Ministrul a subliniat că proiectul va fi finanțat prin programul SAFE, instrumentul european de sprijin pentru industria de apărare.
”Obiectivul e să finanțăm pe SAFE un proiect de construcție de done. Termenele SAFE sunt noiembrie, final de noiembrie, pentru lista de proiecte și apoi mai 2026 pentru semnarea contractelor. Sunt discuții în curs. Dorim să finalizăm aceste discuții cu join-venture concret între România și Ucraina”, a precizat Moșteanu.
Anterior, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat într-un interviu pentru Reuters că România speră să înceapă rapid producția de drone defensive împreună cu Ucraina. Discuţiile cu Ucraina au început înainte de seria multiplelor încălcări ale spațiului aerian de către dronele ruseşti
Sursa: Ecopolitic.ro





