Organizatorii Romanian Creative Week (RCW) lansează, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului programat la Iaşi în perioada 20 – 30 mai, ‘Manifest of Now’ – o platformă critică de artă în spaţiul public.
Potrivit unui comunicat de presă, ‘Manifest of Now’ este o platformă critică unde artişti invitaţi vor ‘discuta’, prin intermediul artei în spaţiul public, mari teme actuale. Primul invitat este Nikita Kadan, din Kiev. Artistul, în vârstă de 40 de ani, a expus în numeroase galerii şi muzee prestigioase ale lumii, fiind de două ori invitat la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia, unul dintre cele mai importante evenimente de artă din lume.
‘Instalaţia, realizată special în luna martie de Nikita Kadan, pentru Piaţa Unirii din Iaşi, a fost făcută în directă corespondenţă, dintr-un Kiev în stare de război, împreună cu Marlene Herberth şi Elena Viziteu (Ionescu), curatoarele platformei. În aceste vremuri excepţionale, lucrarea este produsă în România de meşterul german Thomas Fink, stabilit în judeţul Sibiu. Evenimentul de dezvăluire a instalaţiei va coincide cu debutul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative româneşti’, spun organizatorii evenimentului, prin intermediul comunicatului de presă.
Născut la Kiev în 1982, Nikita Kadan, care trăieşte războiul chiar din capitala Ucrainei, unde locuieşte şi în prezent, abordează pictura, grafica şi instalaţiile adesea în colaborări interdisciplinare cu arhitecţi, sociologi şi activişti pentru drepturile omului. Este membru al grupării artistice REP (Revolutionary Experimental Space – Spaţiu Revoluţionar Experimental) şi membru fondator al (Comitetului Artistic) Hudrada, un colectiv activist şi curatorial.
‘Lucrările lui Nikita Kadan combină încercarea de a reprezenta pierderea unui narativ istoric coerent şi efortul de a-i restabili rolul în societate. Alinierea atentă a operei sale la subiecte socio-politice ne oferă o perspectivă profundă asupra experienţei politice a ‘prezentului’ totalizator, care caracterizează situaţia actuală din Ucraina. Continuând tradiţia activismului colectiv din cadrul REP, Nikita Kadan a elaborat o serie de lucrări individuale care cuprindeau noţiunile de politici ale memoriei şi relaţiile dintre narativele modernităţii şi realitatea societăţii capitaliste’, a explicat, prin intermediul comunicatului de presă, Silvia Franceschini, cercetător în domeniul artelor vizuale.
Thomas Fink, meşterul care va produce lucrarea lui Nikita Kadan, s-a născut în sudul Germaniei, în 1990. După ce a învăţat meşteşugul fierăriei în Germania, a străbătut Europa timp de cinci ani, ca şi calfă călătoare, în final stabilindu-se la Sibiu. În satul Hosman, Sibiu, a preluat un atelier de fierărie tradiţională, unde face obiecte funcţionale, artistice şi cuţite. Marea sa pasiune este utilizarea tehnicilor tradiţionale în designul contemporan.
Aflat la cea de-a doua ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Parteneri în organizarea acestui amplu eveniment sunt Palas, Primăria Municipiului Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi.