AcasăStiri generaleRomanian Creative Week/ Lucrare-manifest a artistului ucrainean Nikita Kadan, expusă în Piaţa...

Romanian Creative Week/ Lucrare-manifest a artistului ucrainean Nikita Kadan, expusă în Piaţa Unirii din Iaşi

O lucrare-manifest a artistului ucrainean Nikita Kadan, realizată în timpul războiului, este expusă publicului vineri, în Piaţa Unirii din Iaşi, în cadrul Romanian Creative Week.

”Manifest of Now” este un eveniment în cadrul secţiunii Arts & Crafts, fiind dedicat artistului ucrainean Nikita Kadan.

” ‘Cercul mişcător’ – cercul compus din şaisprezece baraje anti-tanc este poziţionat în Piaţa Unirii din Iaşi. Barajele anti-tanc, obstacole folosite în războaie încă din anii 1930, blochează în acest moment străzile şi şoselele din Ucraina pentru apărarea împotriva invaziei ruseşti, devenind o imagine comună a peisajului de război. Ele marchează spaţiile infectate de război, fiind un simbol, un limbaj, o pictogramă. Aranjate într-o structură circulară, ele creează o inscripţie tautologică, informând asupra pericolului care se apropie. În acelaşi timp, ele fură un spaţiu din parcursul liniştit al vieţii, creând o ‘ambasadă a războiului’ în centrul unui oraş aflat pe timp de pace. Cercul poate fi transformat, diametrul său se poate schimba, mesajul său se poate dizolva într-un context urban. Ideea de creativitate artistică, bazată pe luxul de expunere non-utilitară a unor obiecte utilitare, este strâns legată de ideea de pace. Iar ‘Cercul mişcător’ doreşte să fie o avertizare în faţa pericolului imperialist şi militarist, dar şi o amuletă protectoare în acelaşi timp”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului RCW.

După terminarea expunerii sculpturii în spaţiul public, barajele anti-tanc individuale devin obiecte utilitare şi vor fi donate oraşului Iaşi.

Instalaţia curatoriată de Marlene Herberth & Elena Viziteu (Ionescu) este produsă de meşterul german Thomas Fink, stabilit într-un sat din Sibiu.

Nikita Kadan s-a născut la Kiev în 1982. Abordează pictura, grafica şi instalaţiile, adesea în colaborări interdisciplinare cu arhitecţi, sociologi şi activişti pentru drepturile omului. Este membru al grupării artistice REP (Revolutionary Experimental Space – Spaţiu revoluţionar experimental) şi membru fondator al Comitetului Artistic Hudrada, un colectiv activist şi curatorial, potrivit site-ului evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks