Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a afirmat că organizarea, marţi seară, de către Opera Naţională Bucureşti a unui concert în beneficiul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, avându-i ca protagonişti pe tenorul Freddie De Tommaso şi pe soprana Lise Davidsen, trebuie să arate ‘o altă dimensiune a instituţiilor de cultură, aceea de a fi puse în slujba faptelor importante, faptelor mari, care nu au preţ’.
‘Este vorba de vieţi, este vorba de a aduce oamenii împreună, prin specificul fiecărei instituţii, de data asta vorbim de muzică, dar acest lucru se întâmplă şi la teatru, şi la balet, orice tip de fenomen artistic cultural, să aduci oameni pentru un scop comun, nobil. (…) Nu se poate face totul, din păcate, dintr-o sursă centralizată. Pot să vă dau o cifră. Acum câţiva ani, citisem, valoarea contribuţiilor pentru activităţi de caritate în America era undeva de 270 de miliarde de dolari. Sigur, lucrurile astea sunt, o dată, şi o parte a civilizaţiei şi culturii, pe partea cealaltă şi statul încurajează foarte mult acest tip de activitate prin deducere de impozite ş.a.m.d., dar una peste alta arată că o comunitate se serveşte pe sine în orice fel cu putinţă, atunci când există voinţă’, a spus Romaşcanu, luni, la conferinţa de presă dedicată anunţării concertului.
El şi-a exprimat speranţa ca semnalul pe care îl dă Opera Naţională din Bucureşti ‘să fie foarte puternic’, astfel încât ‘să vedem din ce în ce mai des acest tip de eveniment’.
‘A mai fost unul la Teatrul Naţional, tot în slujba sănătăţii făcut. Vă asigur şi pe această cale că Ministerul Culturii, fără niciun fel de reţinere, va pune la dispoziţie scenele sale ori de câte ori i se va solicita acest lucru pentru asemenea tip de cauze’, a mai spus Lucian Romaşcanu.
Directorul general al ONB, Daniel Jinga, a declarat pentru AGERPRES că iniţiativa doreşte ‘întoarcerea în zona socială iniţiativele pe care societatea românească le face pentru susţinerea instituţiilor de cultură, a instituţiilor de spectacole’.
‘E vorba despre implicarea noastră din ce în ce mai mare în această zonă, pentru că rolul artistului în societate nu este numai acela de a distra oamenii, de a-i invita la spectacole, ci este şi acela de a educa, de a omogeniza spiritele şi de a ridica gradul de conştientizare pe care aceştia îl au cu privire la anumite aspecte cum este, în cazul de faţă, acela al unei mai bune organizări a centrelor de îngrijire paleativă’, a arătat Jinga.
Directorul ONB consideră că, în urma concertului de marţi seară, ‘probabil se vor strânge undeva la 10.000 – 15.000 de euro’.
‘Dar cred că mai importantă decât suma este conştientizarea şi educaţia. Nu vreau să vă spun – dacă am pune cota de piaţă a celor doi mari artişti invitaţi, aceasta ar depăşi 50.000 de euro pentru spectacolul de mâine seară. Iar ei au acceptat să vină pro bono pentru acest eveniment’, a adăugat Daniel Jinga.
La rândul lor, cei doi artişti, tenorul Freddie De Tommaso şi soprana Lise Davidsen, au anunţat că susţin această cauză umanitară, urmând a evolua pro bono. Ei au invitat publicul să vină la spectacol pentru ca o sumă cât mai mare să meargă în contul institutului ieşean. ‘E foarte important pentru noi, ca artişti, să ridicăm ochii şi să încercăm să ajutăm’, a accentuat Lise Davidsen.
În cadrul conferinţei de presă, medicii Vladimir Poroch, şeful Secţiei de îngrijiri paleative a Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, şi Remus Nica, medic primar – chirurgie generală şi oncologică la Spitalul Militar Central din Bucureşti, el însuşi violonist, au pledat pentru implicarea artiştilor în acte sociale.
Tenorul anglo-italian Freddie De Tommaso împreună cu soprana Lise Davidsen, revelaţiile operei mondiale, sunt protagoniştii Concertului de Gală Extraordinar în beneficiul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi, care va avea loc marţi, de la ora 18,30, în cadrul Stagiunii Centenare a Operei Naţionale Bucureşti.
Programul va cuprinde lucrări de Giuseppe Verdi, Richard Wagner şi Pietro Mascagni.
La pupitrul Orchestrei şi Corului Operei Naţionale Bucureşti se va afla dirijorul Jose Miguel Perez Sierra, conceptul regizoral aparţinându-i lui Rareş Zaharia.
Biletele (începând de la 25 de lei) pot fi achiziţiona de pe tickets.operanb.ro sau de la casa de bilete a ONB.
Institutul Regional de Oncologie Iaşi este singurul institut public din România mono specializat în diagnosticarea şi tratamentul cancerului, construit şi dotat la standarde europene după 1990.
Contul pentru donaţii al Institutului Regional de Oncologie Iaşi este RO33TREZ40620F370100XXXX.
AGERPRES este partener media al evenimentului.
* Freddie De Tommaso a atras atenţia în anul 2018, când a cucerit cele mai importante două premii de la Concursul Internaţional de Canto Francisco Vinas de la Barcelona (premiul I şi premiul Placido Domingo), fiind angajat imediat de Opera de Stat din Viena.
În decembrie 2021 debutează spectaculos la Covent Garden în rolul lui Cavaradossi din Tosca, înlocuindu-l pe Bryan Hymel şi devenind astfel cel mai tânăr tenor şi, în acelaşi timp, primul britanic în acest rol din 1963 pe celebra scenă londoneză.
Artist exclusiv Decca Classic şi primul tenor care a semnat cu celebra casă de discuri după Jonas Kaufmann, Freddie De Tommaso a lansat un prim disc intitulat ‘Passione’, care a debutat ca numărul 1 în topurile de muzica clasică şi a câştigat premiul revistei BBC Magazine pentru cel mai bun nou artist. Cel de-al doilea sau album, ‘Il Tenore’, va fi lansat pe 24 iunie 2022.
* Considerată cea mai mare voce de soprană de pe harta lirică mondială, o demnă urmaşă a unor legende ale operei precum Kirsten Flagstad sau Birgit Nilsson, soprana de origine norvegiană Lise Davidsen a devenit cunoscută pe scenele internaţionale în anul 2015, câştigând multiple premii în cadrul unor concursuri prestigioase.
Discografia solistei (la rândul ei artist exclusiv Decca Classics) include câteva discuri foarte apreciate: operele Fidelio şi Der Freischutz sub conducerea muzicală a lui Marek Janowski alături de Filarmonica din Dresda, respectiv Orchestra Radio din Frankfurt, precum şi două excepţionale discuri recital, cu arii din repertoriul italian şi german, având ca dirijori pe Mark Elder şi Esa Pekka Salonen.
Lise Davidsen a evoluat pentru prima dată în România în anul 2015, cu câteva luni înainte de victoria de la Operalia, într-un concert cu Vier letzte Lieder de Richard Strauss la Ateneul Român alături de Filarmonica ‘George Enescu’, sub conducerea muzicală a maestrului Christian Badea, pentru ca în anul 2019 să fie invitată a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’ în opera Peter Grimes, alături de Orchestra Naţională Radio.
* Jose Miguel Perez-Sierra face parte din noua generaţie de dirijori spanioli, având deja o experienţă solidă în teatrele de operă iberice şi din Europa. Specializat în belcanto, cele mai importante apariţii ale sale au fost la Festivalul de la Pesaro şi Palau de les Arts Reina Sofia din Valencia cu La Scala di Seta de Rossini, Teatro del Liceu Barcelona cu Madama Butterfly, fiind deseori invitat la Festivalul Puccini de la Torre del Lago.