Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua naţională a lecturii, în care afirmă că o societate solidă este caracterizată şi prin faptul că tinerii şi copiii au deprinderea de a citi.
‘O societate solidă este caracterizată şi prin faptul că tinerii şi copiii au deprinderea lecturii, o componentă esenţială a procesului de educare şi învăţare. Însă, extrem de important este să nu uităm că deschidem cartea pentru a învăţa şi că o închidem pentru a pune în practică bogăţiile pe care ni le-a transmis. Fiecare are propriile preferinţe, dar cred că cea mai frumoasă dintre lecturi rămâne cea care îşi lasă amprenta în evoluţia noastră. Orice zi este potrivită pentru a citi, poate astăzi, mai mult ca oricând’, a transmis Romaşcanu, într-o postare pe Facebook.
Începând din 2022, la data de 15 februarie, se celebrează Ziua naţională a lecturii. Cu acest prilej, se pot organiza diferite activităţi cu caracter social, cultural şi educaţional care să pună în lumină importanţa cărţilor şi a cititului.