AcasăStiri generaleRomaşcanu: Sanda Manu - un om apreciat de colegi şi public; a...

Romaşcanu: Sanda Manu – un om apreciat de colegi şi public; a contribuit la recunoaşterea valorii culturii noastre în lume

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, afirmă că regretata regizoare şi profesoară Sanda Manu, care a decedat la vârsta de 89 de ani, a fost unul dintre românii care şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea culturii noastre, precum şi la recunoaşterea valorii acesteia în lume.

‘Am primit cu întristare vestea plecării dintre noi a Sandei Manu, unul dintre românii care şi-au adus contribuţia la îmbogăţirea culturii noastre, precum şi la recunoaşterea valorii acesteia în lume. Regizor de teatru şi profesor universitar, Sanda Manu a fost un reprezentant de seamă al şcolii şi culturii româneşti, un om apreciat de colegi şi public, iubit de apropiaţi şi regretat acum de noi toţi. Uneori, cuvintele par de prisos, iar nouă nu ne rămâne decât să îi păstrăm vie memoria. Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanţe celor apropiaţi!’, a transmis ministrul Lucian Romaşcanu.

Sanda Manu a absolvit cursurile Facultăţii de Regie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, lucrând ulterior ca regizor de teatru şi de televiziune şi profesor universitar la IATC (ATF, după 1989), UATC şi UNATC.

Nu mai puţin de 120 de spectacole de teatru şi de televiziune au fost montate de Sanda Manu în ţară şi peste hotare şi a realizat turnee în Belgrad, Varşovia, Moscova, Riga şi Berlin.

Apreciată de public şi specialişti, i s-a decernat, în 2008, Premiul UNITER pentru întreaga activitate. Un an mai târziu, a devenit Doctor Honoris Causa al UNATC.

Totodată, a fost timp de patru ani vicepreşedinte al UNITER.

Printre premiile primite se numără şi cel de Excelenţă al UNITER (1992), precum şi Premiul pentru regia spectacolului ‘Bolnavul închipuit’ (de Moliere) de la Teatrul Naţional din Cluj, la Festivalul de Comedie de la Galaţi 2003.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks