Acasă93Romfilatelia: Emisiune dedicată marcării unui secol de existenţă a Clubului Rapid Bucureşti...

Romfilatelia: Emisiune dedicată marcării unui secol de existenţă a Clubului Rapid Bucureşti – de vineri, în magazine

Romfilatelia anunţă introducerea în circulaţie, începând de vineri, a emisiunii de mărci poştale ‘Clubul Sportiv Rapid Bucureşti, 100 de ani’.

Emisiunea este alcătuită din două mărci poştale, o coliţă dantelată şi un plic ‘prima zi’, informează joi Romfilatelia, într-un comunicat remis AGERPRES.

Cele două mărci poştale, cu valorile nominale de 2,90 lei şi 5 lei, au în compoziţia grafică o imagine a ‘bijuteriei’ Clubului, viitoarea arenă fotbalistică, şi respectiv secvenţe ale unor evenimente sportive: un meci de volei, o ‘galerie’ entuziasmată de câştigarea unei cupe la volei şi o tribună cu spectatori. Emblema Clubului, care include emblema CFR-ului, personalizează imaginile de ansamblu ale mărcilor poştale.

Coliţa filatelică, cu un timbru perforat de dimensiuni generoase, cu valoarea nominală de 34 lei, apare ca o intrare spre o arenă de fotbal, în care arhitectura faţadei actualului stadion este completată (figurativ) cu arhitectura viitoarei arene.

Emblema Clubului este mărginită de un contur perforat, prezentându-se ca o minge.

Personajele din materialul foto reprezintă sportivi recordmeni la diverse discipline, membri ai Clubului Rapid Bucureşti.

Plicul prima zi, care etalează mărcile poştale ale emisiunii, cu o ştampilă sportivă având ca desen simbolic o minge, regăsită la fotbal, handbal, volei, baschet, are ca ilustrare tematică o locomotivă, cu elemente vizibile (embleme şi text) destinate să prezinte publicului mesajele pentru recunoaşterea simbolisticii Clubului.

Emisiunea va fi disponibilă în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi online pe http://romfilatelia.ro/store/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks