Emisiunea de mărci poştale ‘Ziua Culturii Naţionale. 150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni’ va fi disponibilă începând de vineri în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, transmis miercuri AGERPRES, cele trei mărci poştale ale emisiunii reproduc, într-o asociere grafică sugestivă, alături de edificiul bisericii unde este înmormântat Ştefan cel Mare, portretele poetului Mihai Eminescu (pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei), scriitorului Ioan Slavici (pe timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei) şi tânărului compozitor şi interpret Ciprian Porumbescu (pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei). Blocul cu cele trei timbre dantelate alătură imaginii bisericii Mănăstirii Putna portretele personalităţilor amintite şi fotografia urnei omagiale, aflate în prezent în Muzeul Mănăstirii Putna. Mapa filatelică este realizată în tiraj limitat de 248 exemplare şi este echipată cu blocul special nedantelat al emisiunii numerotat de la 001 la 248, precum şi cu reproducerea pe hârtie specială a facsimilului unei scrisori semnate de Ioan Slavici şi Mihai Eminescu. Emisiunea de mărci poştale ‘Ziua Culturii Naţionale. 150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni’ este completată de plicul ‘prima zi’, coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, bloc de 3 timbre dantelate şi bloc special de 3 timbre nedantelate.