Bogdan-Gruia Ivan, propus de PSD pentru Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, a declarat miercuri că imediat ce va deveni ministru plin va începe discuţiile cu toţi factorii implicaţi pentru a găsi soluţii la ‘problemele multiple’ de la Poşta Română.
‘Am început discuţia de la audierile din comisiile de specialitate cu protestul de la Poşta Română pe care l-am văzut astăzi la televizor. Vreau ca oamenii să stea liniştiţi, chiar dacă sunt încă ministru desemnat, imediat ce voi ajunge ministru plin voi începe discuţiile cu toţi factorii implicaţi, de la sindicate, la conducerea Poştei Române, ca să găsim soluţii la problemele multiple care sunt astăzi acolo’, a spus Ivan la Palatul Parlamentului, întrebat care sunt priorităţile sale ca ministru al Digitalizării.
El a adăugat că o altă prioritate a sa va fi platforma de interoperabilitate.
‘Sunt şi iniţiatorul legii de interoperabilitate. Acum urmează să lucrăm la legislaţia subsecventă şi e o prioritate foarte importantă pentru România’, a afirmat Ivan.
Întrebat care este cea mai recentă experienţă a sa în care s-a lovit de ‘nedigitalizare’ din partea statului român, Bogdan Ivan a spus: ‘Am avut o amendă de circulaţie pe care nu am putut să o plătesc pentru că nu funcţiona temporar sistemul de plată şi atunci a trebuit să merg la ghişeu. Nu am putut să plătesc şi, mai târziu, am putut să plătesc pe ghiseul.ro, care reprezintă o platformă foarte bună, pe care o voi susţine de acum înainte’, a conchis Bogdan-Gruia Ivan.