Acasă55Rotativa guvernamentală/Ciolacu: Viitorul guvern propune locuri de muncă mai bine plătite; educaţia...

Rotativa guvernamentală/Ciolacu: Viitorul guvern propune locuri de muncă mai bine plătite; educaţia şi sănătatea – prioritare

Viitorul guvern îşi propune să înfiinţeze mai multe locuri de muncă, dar şi mai bine plătite, astfel încât, la finalul mandatului, orice angajat să câştige ‘minimum 500 euro lunar iar salariul mediu net să ajungă la 1.000 euro’, a declarat marţi premierul desemnat Marcel Ciolacu.

El a prezentat, la finalul şedinţei Consiliul Politic Naţional al PSD, propunerile de miniştri social-democraţi şi principalele părţi din programul de guvernare.

‘Lucrătorii români trebuie determinaţi prin măsuri să rămână în România. De aceea, vom reduce gradual impozitarea muncii, mai ales pentru cei cu venituri mici şi medii. Astăzi avem una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană la salariile mici, de două ori mai mare decât în Germania. În plus, ştim cu toţii că o treime din salariaţii din România primesc acum salariu minimum de 3.000 lei brut, adică 1.900 lei net. Pe baza dialogului cu sindicatele şi patronatele, vom creşte salariul minim pentru a reduce numărul salariaţilor cu normă întreagă aflaţi în sărăcie. Toţi cei care muncesc trebuie să aibă asigurat un nivel de trai decent. La finalul acestui mandat, orice angajat trebuie să câştige minimum 500 euro lunar iar câştigul salariului mediu net să ajungă la 1.000 euro’, a afirmat Ciolacu.

În plus, a adăugat el, toţi românii cu venituri mici şi medii, salariaţi sau pensionari, vor fi în continuare sprijiniţi de stat.

‘Toate formele de ajutor din acest moment, vouchere pentru alimente şi pentru plata facturilor la energie şi gaze, vor continua’, a precizat Ciolacu.

El a reiterat faptul că accentul prioritar al politicilor publice ale viitorului Executiv va fi pus pe serviciile educaţionale şi de sănătate.

‘În ceea ce priveşte educaţia, ne-am asumat angajamentul de a creşte accelerat salariile prin noua lege a salarizării unitare. Şi o spun răspicat: aşa vom face. Pentru a reduce abandonul şcolar şi a oferi şanse egale la educaţie, propun o serie de soluţii finanţate de la buget şi din fonduri europene. Pentru copiii în nevoie – vouchere pentru o masă caldă pe zi, transport şcolar, îmbrăcăminte, rechizite, de două ori pe an şi consiliere psihologică. Dar un trai mai bun nu e posibil însă fără un sistem de sănătate eficient şi funcţional pentru toţi românii. România are încă o problemă majoră în ceea ce priveşte accesul inegal la sănătate de calitate. Vrem să modernizăm şi să dotăm cabinetele de medicină de familie din urbanul mic şi rural. În plus, vom creşte, vom echipa unităţi mobile de sănătate pentru analize şi vom moderniza şi dota peste 70 de ambulatorii publice, marea majoritate în zonele defavorizate’, a mai afirmat Ciolacu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks