Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat, marţi, pe liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, drept candidat pentru funcţia de prim-ministru.
‘După consultările pe care le-am avut astăzi, cred că nu este nicio surpriză, dar acum desemnez pentru poziţia de prim-ministru al României pe domnul Marcel Ciolacu, pe care îl invit să formeze un guvern al coaliţiei şi să continue munca dedicată, serioasă, eficientă şi eficace a coaliţiei cu acest guvern care se va forma probabil în scurt timp. Domnule prim-ministru desemnat, vă doresc mult succes în negocierile pentru formarea Guvernului şi vă aştept pentru depunerea jurământului’, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a afirmat că schimbarea premierilor este un model nou pentru România, care a funcţionat foarte bine.
‘Sunt încredinţat că va funcţiona şi în continuare. Am avut în prima parte ca prim-ministru pe domnul Nicolae Ciucă, care a condus un guvern format din miniştri desemnaţi de partidele care sunt în coaliţie, care au fost în coaliţie. România, în această perioadă, a trecut prin mai multe crize şi datorită felului în care Coaliţia, Guvernul condus de domnul Ciucă au lucrat, România a trecut cu bine de criza energetică, de inflaţie, avem creştere economică şi toate acestea sunt rezultatul unei munci intense. Nimic din aceste rezultate nu a venit de la sine’, a spus preşedintele Iohannis.
El a susţinut că formalizarea rotaţiei premierilor arată un nou nivel de implicare şi seriozitate la nivelul coaliţiei de guvernare.
‘Românilor li s-a promis stabilitate şi au primit stabilitate. Românilor li s-a promis o guvernare care rezolvă marile crize care s-au arătat deja la orizont atunci şi au fost rezolvate’, a adăugat şeful statului.