AcasăStiri generaleRugby/Coronavirus: Toate testele efectuate luni de componenţii naţionalei Franţei au fost negative

Rugby/Coronavirus: Toate testele efectuate luni de componenţii naţionalei Franţei au fost negative

Federaţia franceză de rugby (FFR) a anunţat marţi că jucătorii şi membrii staff-ului tehnic al XV-lui Franţei au fost testaţi pentru Covid-19 în cursul zilei de luni, iar toate testele s-au dovedit negative, informează L’Equipe. ‘Ca urmare a testelor RT-PCR de ieri seară (luni), întregul lot de jucători şi membrii staff-ul tehnic au fost testaţi negativ la Covid-19’, se arată într-un comunicat al FFR. Testele i-au vizat doar pe jucătorii prezenţi la Centrul naţional de la Marcoussis, inclusiv rugbyştii chemaţi să-i înlocuiască pe internaţionalii testaţi anterior pozitiv, care au părăsit deja cantonamentul. Anunţul FFR vine la o zi după depistarea altor şapte cazuri de coronavirus în rândul jucătorilor francezi, ceea ce a ridicat la zece numărul rugbyştilor infectaţi din lotul naţionalei ‘cocoşului galic’ înaintea meciului cu Scoţia din cadrul Turneului Celor Şase Naţiuni, programat la sfârşitul acestei săptămâni. Cei zece nu au fost incluşi în lotul pentru partida cu scoţienii, programată pe Stade de France, toţi aflându-se acum în izolare la domiciliile lor, la fel ca şi selecţionerul Fabien Galthie, testat la rândul său pozitiv săptămâna trecută, împreună cu alţi trei membri ai staff-ului francez. Franţa conduce în clasamentul Turneului celor Şase Naţiuni, după victoriile obţinute în deplasare cu Italia (50-10, pe 6 februarie) şi Irlanda (15-13, pe 14 februarie), în primele două etape ale competiţiei. De mai multe zile, cazurile pozitive s-au adunat în cadrul echipei Franţei, lăsând să planeze dubiile în privinţa desfăşurării meciului de duminică împotriva Scoţiei, în etapa a treia din Six Nations. Decizia în legătură cu acest meci urmează să fie luată miercuri, conform L’Equipe. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks