Federaţia engleză de rugby (RFU) a indicat luni că a deschis o anchetă după ce clubul Sale Sharks a anunţat 19 cazuri de coronavirus în rândul jucătorilor săi, ceea ce a aruncat în haos finalul sezonului din Premiership, informează BBC. Meciul dintre Sale Sharks şi Worcester Warriors a fost amânat pentru miercuri, iar întâlnirea dintre Gloucester şi Northampton Saints a fost anulată. În caz de victorie, Sale s-ar califica în play-off în locul lui Bath. Nu este clar dacă partida contra lui Worcester va mai avea loc, rivalele din Premiership solicitând clarificări în privinţa izbucnirii acestui focar de Covid-19. ‘Două sau trei teste (pozitive), asta pot să înţeleg, dar s-a întâmplat ceva grav dacă au 19 teste (pozitive)’, a spus Pat Lam, unul dintre oficialii lui Bristol Bears. Steve Diamond, conducătorul lui Sale, a asigurat că echipa sa a respectat protocoalele sanitare şi a negat că jucătorii ar fi organizat o petrecere după victoria cu Harlequins de pe 21 septembrie. RFU a amintit că înainte de reluarea sezonului a fost prevăzută posibilitatea unor sancţiuni în cazul încălcării regulilor sanitare. AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu)