Kremlinul a anunţat joi că forţele ruse sunt hotărâte să recucerească părţi din sudul şi estul Ucrainei despre care Rusia susţine că îi aparţin, transmite Reuters, conform Agerpres.
Totuşi, preşedinţia Federaţiei Ruse nu a definit integral obiectivele campaniei sale militare, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a părut să stabilească o limită asupra teritoriului ucrainean pe care Rusia încearcă să îl încorporeze.
Rusia a anunţat că a anexat patru provincii ucrainene – Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson – după organizarea în septembrie a unor aşa-zise referendumuri, care au fost denunţate ca ilegale şi false de către Kiev, Occident şi o majoritate a ţărilor membre ale ONU.
Niciuna dintre cele patru provincii nu s-a aflat sub controlul total al Moscovei, iar Rusia nu a precizat în ce proporţie le-a anexat.
Întrebat dacă Rusia intenţionează să încorporeze alte teritorii în afară de cele patru regiuni menţionate, Peskov a spus: ”Nu se pune problema despre aşa ceva. Cel puţin, nu există declaraţii în această privinţă. Totuşi, este mult de muncă pentru a elibera teritoriile; într-o serie de noi regiuni ale Federaţiei Ruse există teritorii ocupate care trebuie să fie eliberate. Mă refer la părţi din Republica Doneţk, ca şi la ceea ce a devenit parte a Federaţiei Ruse şi apoi a fost reocupată de trupele ucrainene”.
Forţele ucrainene au trupele ruse dintr-o zonă mică din provincia Lugansk, iar în luna noiembrie armata rusă s-a retras din toate zonele provinciei Herson de pe malul vestic al fluviului Nipru pe care ea le controlase, inclusiv capitala Herson.
Rusia a declanşat în 24 februarie o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
sursa – AGERPRES
Articolul Rusia intenţionează să recucerească părţi ale teritoriului ucrainean despre care susţine că îi aparţin apare prima dată în Ecopolitic.