AcasăPoliticaRusia nu-și dorește cu adevărat pacea în Ucraina. Reacția europarlamentarului Victor Negrescu...

Rusia nu-și dorește cu adevărat pacea în Ucraina. Reacția europarlamentarului Victor Negrescu după atacul asupra Delegației Comisiei Europene de la Kiev

Atacul forțelor ruse asupra clădirii Delegației Comisiei Europene de la Kiev, în capitala Ucrainei, arată că Vladimir Putin nu dorește să ajungă la un acord de pace. Rusia vede o amenințare în UE și dorește să pună presiune, de unde acest atac.

Ce semnifică atacul Rusiei asupra Delegației CE

Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a comentat bombardarea, de către armata rusă, a sediului Delegației Comisiei Europene de la Kiev. În opinia sa, exprimată în emisiunea News Pass, cu Gabriela Mihai, acest atac, care încalcă cutumele diplomatice, arată că Vladimir Putin nu dorește pacea.

 

„Este un atac ce confirmă că Federația Rusă nu-și dorește pacea în Ucraina. Nu putem considera acest atac ca fiind un simplu accident. De altfel, în urmă cu o săptămână, Federația Rusă a atacat o fabrică deținută de o companie din Statele Unite. În acest context, liderii europeni văd un semnal de alarmă pe care îl trage Federația Rusă în ceea ce privește intențiile sale și de aceea acest atac a fost condamnat cu fermitate de toți liderii europeni”, a declarat Victor Negrescu.

 

El a arătat că Delegația Comisiei Europene, bombardată de ruși are rol de ambasadă și asigură o reprezentare diplomatică în Ucraina. Potrivit spuselor sale, această structură gestionează ajutorul umanitar, suportul pe zona civilă, dar are și componente militare. În acest context, având în vedere statutul acestei structuri, locația sa este cunoscută de toată lumea

„Trebuie să explicăm că această Delegație a Uniunii Europene joacă rolul unei ambasade. Practic, asigură o reprezentare diplomatică a instituțiilor europene în Ucraina. Este structura care se ocupă de relația cu Ucraina, care gestionează ajutorul umanitar, suportul pe zona civilă, în mod special, dar și pe componente militare. În această logică, această delegație și sediul erau bine cunoscute de către parteneri sau de către oricine care cunoaște Ucraina. Și Federația Rusă știa această locație, de aceea se spune că nu este un atac întâmplător”, a nai spus Negrescu.

Rusia a încălcat acorduri internaționale

Europarlamentarul susține că Rusia a încălcat cutumele internaționale atunci când a atacat o reprezentanță diplomatică. Or acest atac indică faptul că Rusia nu-și dorește pacea în Ucraina.

„Mai mult, există niște cutume internaționale care de obicei, conduc la evitarea unor atacuri împotriva unor reprezentanțe diplomatice, cutumă care a fost încălcată, prin acest atac, de Federația Rusă. Acest lucru înseamnă că pentru noi este un moment de cotitură în ceea ce putea să fie un proces de începere a negocierilor pentru obținerea păcii”, a afirmat europarlamentarul.

El a subliniat că toți liderii europeni speră ca Federația Rusă să accepte situația și să meargă la negocieri pentru oprirea conflictului. Din păcate, spune Negrescu, Vladimir Putin se consideră un om forte care încă mai poate dicta termenii unor înțelegeri. Or acest lucru nu este adevărat. Iar continuarea războiului va duce la noi sancțiuni împotriva Rusiei.

„Totuși liderii europeni speră la pace, sperăm ca Federația Rusă să se trezească, însă acest ultim semnal arată că din nefericire, Putin nu a înțeles semnalul transmis de liderii occidentali, nu este dispus să discute și, în continuare vrea să se poziționeze într-o postură de om forte. Or este evident că Federația Rusă greșește și liderii occidentali, am remarcat și intervenția din aceste zile a președintelui american, își vor intensifica sprijinul pentru Ucraina, iar sancțiunile riscă să devină tot mai apăsătoare pentru Federația Rusă dacă lucrurile vor continua în această direcție, cum am văzut în ultimele zile”, a mai menționat Victor Negrescu.

Sursa: B1

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks