AcasăPoliticaRusia susţine că Polonia a confiscat fonduri din conturile ambasadei sale la...

Rusia susţine că Polonia a confiscat fonduri din conturile ambasadei sale la Varşovia

Procurorii polonezi au confiscat sume „semnificative” de bani din conturile bancare îngheţate ale ambasadei Rusiei şi misiunii sale comerciale, a declarat miercuri ambasadorul Moscovei la Varşovia, Serghei Andreev, pentru agenţia de ştiri rusă RIA, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Serghei Andreev a spus că măsura a fost o „încălcare flagrantă” a Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice.

Polonia a blocat conturile la puţin timp după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 invocând faptul că acestea ar putea fi utilizate pentru spălare de bani sau finanţarea terorismului.

„Am primit o notificare de la biroul procurorului că fonduri din conturile ambasadei şi misiunii comerciale la Banca Santander au fost transferate în conturile biroului procurorului”, a declarat Andreev pentru RIA.

În conturi se aflau „fonduri semnificative”, atât în dolari americani, cât şi în zloţi, a spus Andreev.

Lukasz Lapczynski, un purtător de cuvânt al parchetului general, a declarat că va răspunde în cursul zilei de joi acestor acuzaţii.

Ministerul de Externe polonez a redirecţionat întrebările Reuters pe această temă către Ministerul Justiţiei, care nu a răspuns până în prezent.

Polonia s-a poziţionat dreptul unul dintre cei mai fermi aliaţi ai Kievului, jucând un rol de prim-plan în a convinge aliaţii să furnizeze Ucrainei armament greu.

În martie 2022, Polonia a anunţat că expulzează 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi că lucrează pentru serviciile de informaţii.

sursa – AGERPRES

Articolul Rusia susţine că Polonia a confiscat fonduri din conturile ambasadei sale la Varşovia apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks