Fostul dirijor al Orchestrei de Muzică Populară ‘Rapsozii Botoşanilor’, maestrul Ioan Cobâlă, s-a stins din viaţă, vineri, la vârsta de 74 de ani, a anunţat, pe contul său de Facebook, Orchestra ‘Rapsozii Botoşanilor’.
Ioan Cobâlă, care a fost şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, a decedat în spital unde a fost internat în urma unui stop cardio-respirator suferit în noaptea de sâmbătă spre duminică.
‘Regretăm nespus, ne simţim singuri şi debusolaţi. Noi pierdem un reper, un mentor, un prieten, un om cu har şi dar, care a slujit până în ultima clipă a vieţii cultură tradiţională românească cu dăruire deplină, muncă până la epuizare şi sacrificii nenumărate. Fiecare dintre noi îi suntem veşnic îndatoraţi pentru că, dincolo de relaţia profesională, ne-a fost ca un tată, sfătuindu-ne, ajutându-ne, înţelegându-ne nevoile profesionale şi personale’, a transmis Orchestra ‘Rapsozii Botoşanilor’.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei pe care a condus-o peste 35 de ani, ‘maestrul Ioan Cobâlă a făcut din Orchestra Rapsozii Botoşanilor o şcoală de folclor, formând din tineri talentaţi, profesionişti veritabili’.
‘Şi-a dedicat viaţa nouă, întregii orchestre şi folclorului românesc. Maestre, veţi continua să existaţi în sufletele, amintirile şi cântecele pe care ni le-aţi lăsat moştenire! Suntem datori să ducem mai departe proiectul vieţii dumneavoastră şi o vom face necontenit!’, se mai arată în mesajul Orchestrei de Muzică Populară ‘Rapsozii Botoşanilor’. AGERPRES / (A – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă)