Un număr de 10 focare de pestă porcină africană (PPA) au apărut în Sălaj, în ultimele două săptămâni, după ce un proprietar de porci infectaţi a vândut mai multe exemplare în localităţile învecinate, după ce a văzut că porcii se îmbolnăvesc şi mor. Medicii veterinari au identificat până în prezent 25 de porci decedaţi din cauza bolii, alte 45 de capete fiind sacrificate pentru a opri răspândirea PPA. ‘Începând cu 29 noiembrie în judeţ au apărut 10 focare de pestă porcină africană, dintre care câte unul în Cuceu, Rona, Zalha şi Băbeni şi câte două Surduc, Ciocmani şi Gâlgău Almaşului’, a precizat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVA) Sălaj, medicul veterinar Cosmin Todoruţ. Potrivit acestuia, cu excepţia focarului din Cuceu, toate celelalte au avut ca sursă de apariţie animale dintr-o gospodărie din Surduc, vândute în localităţile învecinate după ce proprietarul lor a văzut că porcii se îmbolnăvesc şi mor. ‘Am găsit 25 de porci morţi, dintre care 13 provenind de la familia din Surduc. I-am adunat împreună cu cei de la Poliţie de pe câmp şi de prin pădure. Proprietarului acestor porci urmează să-i facem plângere penală’, a declarat Cosmin Todoruţ. Cu plângere penală s-a ales şi un proprietar de porci bolnavi de pestă porcină africană care a refuzat să predea medicilor veterinari carnea şi produsele de la animalele sacrificate. Pentru prevenirea răspândirii bolii, 45 de porci din focarele menţionate au fost sacrificaţi, 17 dintre ei fiind din focarul de la Cuceu. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)