Cinci persoane au fost rănite, dintre care trei au rămas încarcerate, într-un accident produs sâmbătă între localităţile Hereclean şi Vârşolţ. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1H, la kilometrul 66+800 de metri, între localităţile Hereclean şi Vârşolţ, judeţul Sălaj, s-a produs o coliziune între două autoturisme. Traficul este oprit pentru a permite intervenţia echipajelor specializate. Circulaţia este deviată prin localităţile apropiate. Se estimează reluarea traficului, în condiţii normale, în 30-45 de minute.