Ziua Europei a fost marcată vineri, la Zalău, în avans, printr-un concert cameral cu creaţii româneşti, eveniment organizat de Instituţia Prefectului Sălaj, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Cultură.
Concertul a fost susţinut de violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, ca parte a turneului naţional de recitaluri ‘România Universalis’, consacrat creaţiei camerale româneşti, cu prilejul Zilei Europei şi a celebrării a 15 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană.
‘Facem acest turneu care se numeşte România Universalis care, într-o sintagmă aproximativă a limbii latine, înseamnă România către lume. Dedicăm acest turneu împlinirii a 15 ani de la cel mai important eveniment din istoria modernă a României şi care, iată, acum, se dovedeşte cât este de important’, a declarat, în deschiderea evenimentului, pianistul Ştefan Doniga.
Acesta a avut şi un mesaj pentru tinerii prezenţi la spectacolul de vineri.
‘Voi sunteţi cei mai importanţi oameni în momentul acesta şi din momentul acest încolo şi din fiecare zi către ziua următoare. Pentru voi suntem aici şi pentru voi se întâmplă totul. Pentru voi au trecut numai 15 ani de la acest act istoric şi sperăm să treacă 150 şi 1500, în linişte şi în pace. Am venit, în acest context, cu un mesaj puternic. Mesajul este muzica pe care o s-o ascultaţi. Şi ce spune această muzică? Veţi asculta o muzică românească, doar românească, dar compusă de compozitori, fiecare de câte o altă etnie, din România. (…) România este o mică Europă. Uniunea Europeană şi Europa s-a integrat în România şi în cultura română mult înainte ca România să se integreze de facto în Uniunea Europeană’, a conchis Ştefan Doniga.
Proiectul ‘România Universalis’ este organizat de Asociaţia Culturală INNOVARTE cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România , în parteneriat cu Radio România Muzical şi instituţiile care găzduiesc evenimentele incluse în program. AGERPRES / (AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu)