Deputatul Seres Denes a fost reales, joi, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a UDMR Sălaj, în cadrul unei conferinţe judeţene la care au fost prezenţi circa 300 de electori din întreg judeţului.
‘Vă mulţumesc pentru încredere. Trebuie să continuăm munca începută acum mai bine de 30 de ani. Ştiu pe cine să mă bazez în această muncă, şi vom continua să lucrăm alături de colegii pentru comunităţile sălăjene, cu multă seriozitate, hotărâre şi devotament’, precizează Seres Denes, vineri, într-o postare pe contul de Facebook al UDMR Sălaj.
În vârstă de 68 de ani, Seres Denes este preşedinte al UDMR Sălaj din 1997, potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaţilor.
El este în prezent deputat, chestor al Camerei Deputaţilor şi totodată, unul din cei mai longevivi parlamentari români, cu o prezenţă continuă în Parlament, ca deputat sau senator, din 1992.