Liberalul Dinu Iancu Sălăjanu a fost validat miercuri în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, în urma rezultatului obţinut la alegerile locale din 27 septembrie. Sentinţa Tribunalului Sălaj este una executorie, cu drept de apel în termen de două zile de la aducerea la cunoştinţa publică, un eventual apel urmând să se judece la Curtea de Apel Cluj. Dinu Iancu Sălăjanu a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al CJ Sălaj, după ce a fost votat de 38.464 de alegători. Candidatul PNL obţinut 39,01% din voturi, el fiind urmat de candidatul PSD, Florin Florian, cu 29,66% din sufragii, şi cel al UDMR, Robert Szilagyi, cu 20,79% din voturi. În vârstă de 51 de ani, Dinu Iancu Sălăjanu este cunoscut ca interpret de muzică populară, absolvent al Conservatorului din Oradea, actualmente director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Acesta va prelua preşedinţia CJ Sălaj după 16 ani în care instituţia a fost condusă de social-democratul Tiberiu Marc, care nu a mai candidat la alegerile locale din acest an.