Valoarea totală a exporturilor realizate de companiile din Sălaj în primele şase luni din acest an a fost cu peste 220% mai mare decât valoarea importurilor din aceeaşi perioadă.
Evoluţia principalilor indicatori economico-sociali ai judeţului Sălaj a fost prezentată marţi, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, de Nicolae Joldeş, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Sălaj.
Potrivit datelor prezentate, în perioada ianuarie – iunie 2022, la nivel judeţean, exporturile FOB (Free on Board – valoarea FOB reprezintă valoarea bunurilor exportate la locul şi data când bunurile părăsesc teritoriul statistic al României) realizate au fost de 317.863.000 euro, iar importurile CIF (Cost Insurance and Freight – valoarea CIF reprezintă valoarea bunurilor importate la punctul de frontieră de intrare în România) de 139.495.000 euro, rezultând un sold al balanţei comerciale de 178368 mii euro. Astfel, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (export/import) a fost de 227,9%.
Principalele ţări partenere în derularea exporturilor au fost: Statele Unite ale Americii (37,5% din total exporturi), Italia (18,3%), Germania (11,9%), Franţa (4,9%), Ungaria (4,0%), Belgia (2,2%), China (1,8%) şi Irak (1,6%).
Principalele ţări din care s-au realizat importurile au fost: Italia (22,5% din total importuri), Germania (18,6%), Franţa (7,3%), Ungaria (7,3%), Polonia (5,7%), Ţările de Jos (5,3%), Bulgaria (5,2%) şi Belgia (4,8%).