Acasă93Sălaj: Festivitate militară şi religioasă pentru marcarea Zilei Veteranilor de Război

Sălaj: Festivitate militară şi religioasă pentru marcarea Zilei Veteranilor de Război

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată vineri, la Zalău, printr-o festivitate militară şi religioasă ce a avut loc în incinta unităţii militare Batalionul 317 Sprijin Logistic ‘Voievodul Gelu’ din municipiu, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene şi a reprezentanţilor Armatei.

Manifestarea a inclus un ceremonial militar şi religios, depuneri de jerbe de flori în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei şi luări de cuvânt ale oficialităţilor.

‘Din păcate, în Sălaj doar cinci veterani de război mai sunt printre noi. Mereu o prezenţă discretă şi tot mai rară, ei şi veteranii care ne-au părăsit deja sunt cei care au scris istoria acestui neam prin acte de vitejie, prin suferinţă şi spirit de sacrificiu. (…) Se spune că dacă nu ai un bătrân, să-ţi cumperi unul. Eu aş spune, însă, aşa: Dacă ai un veteran de război, respectă-l, pentru că el este ‘cărămida’ pe care s-a construit România zilelor noastre’, a declarat prefectul Dari Toma, cu acest prilej.

Preşedintele filialei Sălaj a Asociaţia Naţionale a Veteranilor de Război, Ioan Chichişan, a precizat că starea de sănătate a celor cinci veterani de război din judeţ nu le-a permis acestora prezenţa la ceremonia de vineri, însă ei au fost vizitaţi şi felicitaţi, joi, de reprezentanţi ai Armatei şi ai oficialităţilor locale.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea militarilor, pe acordurile muzicii interpretate de Fanfara Promenada a Primăriei Zalău. AGERPRES / (A – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks