Un număr de 122 de proiecte sportive, pentru tineret şi recreative şi un proiect cultural al mai multor ONG-urile şi cultele religioase din Sălaj sunt finanţate, în acest an, cu 550.000 de lei de către administraţia judeţeană, printr-un program de finanţare nerambursabilă.
Suma necesară finanţării acestor proiecte a fost aprobată în cadrul şedinţei de marţi, de către consilierii judeţeni.
‘Mă bucură interesul tot mai mare pe care ONG-urile şi cultele religioase îl manifestă faţă de programele de finanţare nerambursabilă derulate de administraţia judeţeană. Anul acesta am înregistrat un succes fără precedent, cu cel mai mare număr de proiecte sportive şi pentru tineret depuse – 131, precum şi cel mai mare număr de proiecte câştigătoare – 122. Acest lucru confirmă rolul important pe care Consiliul Judeţean Sălaj îl are în promovarea implicării comunitare şi în susţinerea dezvoltării activităţilor pentru tinerii din Ţara Silvaniei. Îi felicit pe toţi beneficiarii şi suntem încântaţi să le fim parteneri în implementarea de proiecte ce aduc beneficii reale în comunităţi’, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele CJ Sălaj.
Obiectiv general al programului este finanţarea unor proiecte şi activităţi sportiv-recreative din categoria sportului de masă, destinate exclusiv activităţilor pentru tineret, sportive şi recreative de interes judeţean, promovate de persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial, sau cultele religioase recunoscute conform legii, înregistrate în judeţul Sălaj.