AcasăStiri generaleSălaj: Ghiduri de arhitectură pentru mediul rural

Sălaj: Ghiduri de arhitectură pentru mediul rural

Două ghiduri de arhitectură pentru mediul rural din zonele etnografice Meseş şi Sălaj sunt puse la dispoziţia celor interesaţi pe site-ul Consiliului Judeţean Sălaj.

Potrivit unei informări de presă dată publicităţii joi, de administraţia judeţeană, ghidurile au fost realizate de Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, din subordinea CJ Sălaj şi se adresează locuitorilor din mediul rural, autorităţilor locale şi regionale, investitorilor, consultanţilor de accesare a fondurilor europene şi proiectanţilor, în vederea întocmirii proiectelor de investiţii şi a fundamentării documentaţiilor de urbanism.

‘Ghidurile îşi propun să prezinte un set de reguli uşor de aplicat, cu exemple clare, care să faciliteze alegerea modelelor adecvate de către cei care vor să construiască în mediul rural. Obiectivul esenţial este păstrarea spiritului aşezărilor rurale din România şi creşterea calităţii vieţii în mediul rural, concomitent cu conservarea tradiţiilor şi a peisajului cultural existent. Toate acestea sunt privite ca resurse de bază pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural’, spun autorii.

În primele capitole ale fiecărui îndrumar sunt definite, cu ajutorul datelor din teren, al datelor statistice, geografice şi pe baza documentaţiilor istorice, specificul zonelor etnografice în cauză. Mai apoi, sunt prezentate recomandări de amplasare a construcţiilor noi, respectiv de intervenţie asupra construcţiilor existente, astfel încât să se păstreze identitatea satului sălăjean. De asemenea, ghidurile identifică exemple negative de amenajare a spaţiului public şi privat şi oferă alternative valoroase, cu soluţii sustenabile, în armonie cu specificul locului.

‘Într-o perioadă în care se construieşte, adesea, haotic, fără a mai ţine cont de tradiţie, de arhitectura zonei, de importanţa integrării în peisaj, astfel de ghiduri specifice sunt mai mult decât binevenite. Chiar dacă soluţiile promovate de autori sunt doar cu titlu de recomandare, consider că este extrem de important ca aceste exemple de bune practici să fie surse de inspiraţie pentru toate părţile implicate în realizarea procesului de construcţii din zona rurală. Dacă ne dorim păstrarea identităţii naţionale, trebuie să depunem eforturi pentru a împiedica degradarea satului autentic, pentru a păstra coerenţa şi caracterul habitatului tradiţional şi pentru a pune în valoare potenţialul rural. În acelaşi timp, trebuie să susţinem dezvoltarea responsabilă a mediului rural şi să punem accent pe educarea noii generaţii în sensul respectului pentru moştenirea culturală’, precizează Dinu Iancu-Sălăjanu, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj.

Cele două ghiduri de arhitectură pot fi consultate accesând https://bit.ly/3kmV0Wc. AGRERPRES/(AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks