Gradul de absorbţie al proiectelor europene din judeţul Sălaj finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este de 41,57%, în condiţiile în care mai este la dispoziţie mai puţin de un an şi jumătate pentru implementare.
Potrivit datelor prezentate miercuri, la Zalău, de directorul executiv interimar al Direcţiei Implementare din cadrul Agenţie de Dezvoltare (ADR) Nord-Vest, Petru Alboi-Şandru, în Sălaj s-au încheiat 91 de contracte de finanţare prin POR 2014-2020, din care 13 de către Consiliul Judeţean Sălaj, 26 – Primăria Zalău, 21 – oraşe şi comune şi 31 – întreprinderi mici şi mijlocii (IMM).
Petru Alboi-Şandru a precizat că gradul de absorbţie este, actualmente, de 41,57% la nivel judeţean, cea mai bună situaţie fiind în cazul proiectelor implementare de IMM-uri, cu o absorbţie de 63%.
‘Este clar că ne aşteaptă o perioadă dificilă pe ultima sută de metri a POR 2014-2020. Avem mai puţin de un an şi jumătate rămas de implementare pentru aceste proiecte. O să fie destul de grea această perioadă, atât pentru noi, ca agenţie, cât şi pentru dumneavoastră, ca beneficiari. Suntem conştienţi de lucrul acesta, dar, cu siguranţă, cu o colaborare bună vom putea închide toate aceste contracte semnate şi să avem la nivelul judeţului un grade de absorbţie de 100%’, a precizat reprezentantul ADR Nord-Vest, în cadrul unei întâlniri organizate de Caravana Regio.
Conform acestuia, din cele 91 de proiecte din judeţul Sălaj, 38 sunt finalizate, 48 în implementare şi cinci realizate. Dintre cele în implementare, şapte au fost identificate în risc de nefinalizare. AGERPRES / (A, AS – autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă)